CUGET LIBER-blog public românesc!

23/07/2013

Gazoductul Iași – Ungheni: „proiect de suflet” sau… ce?


Dan Dungaciu

Dan Dungaciu

Cea mai importantă temă pe agenda bilaterală București – Chișinău este gazoductul Iași-Ungheni. Acesta ar fi fost proiectul sub egida căruia trebuia așezată relația bilaterală încă din 2009. De ce nu s-a făcut, nu mai e cazul să discutăm aici. Se preconizează – a câta oară? – demararea proiectului pe 27 august, anul acesta. Dificultățile de implementare nu sunt puține (exproprieri, licitații, documentația pentru Bruxelles), la fel și cele care țin de gestionarea efectivă a proiectului (Gazpromul are 50% în compania de transport Moldgaz, la care se adaugă circa 15% ale Transnistriei).

Conducta de interconectare Ungheni-Iași va avea însă o capacitate de transport de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, ceea ce înseamnă că va acoperi integral nevoia de gaz a teritoriului controlat de către autoritățile legale de la Chișinău. De aici trebuie plecat în orice abordare, în condițiile în care datoria Transnistriei pentru gazul rusesc, ajunsă la 3,7 miliarde USD, trece automat în contul Chișinăului, deși gazul este consumat exclusiv în stânga Nistrului.

Ce înseamnă, de fapt, acest proiect pentru București și Chișinău?

Traian Băsescu l-a numit „proiect de suflet”, în nota deja consacrată a discursului politicienilor din dreapta Prutului atunci când vine vorba despre proiectele care vizează R. Moldova. Ce înseamnă „proiect de suflet” nu e greu să descifrăm. În esență, este ceva care vine ca o necesitate izvorâtă din alte rațiuni decât cele strict pragmatice sau comerciale. Că acest gazoduct, la un moment dat, va putea fi utilizat pe o relație comercială cu Estul (dată fiind capacitea lui nu doar de a exporta gaz din România, dar și de a importa), este o altă discuție. Miza principală, însă, la București, este mai degrabă alta.Premierul României a spus-o și el explicit: „să ajutăm R. Moldova să devină independentă energetic”.
(more…)

15/07/2013

Planul PRO-Vilnius și Transnistria


dan-dungaciu„A trecut întâi o boare pe deasupra viilor…”. Și s-a pornit, mai abitir decât în poezia inegalabilului Topârceanu, agitația la Chișinău. Ideea decuplării, fie și temporară, a R. Moldova de Transnistria a stârnit revolta unei bune părți a comentatorilor (e drept, și adeziunea altora).

S-a vorbit cu indignare despre „precedentul Kosovo”, Dughin, „teritorii contra UE”, Uniunea Eurasiatică, resurecția planului Belkovschi, unirea cu România și alte câte și mai câte. Punctul culminant al disputei a fost – atenție! – acreditarea existenței unui „plan anti-Vilnius”.

Faptul că s-a descoperit existența unui „plan anti-Vilnius”, menit să blocheze apropierea R. Moldova de spațiul european, nu este cel mai rău lucru. Problema este că s-a descoperit nițel cam târziu, căci un asemenea plan durează de mai bine de 20 de ani!

A început odată cu decuplarea de facto a Tiraspolului de Chișinău și războiul din Transnistria, a continuat cu semnarea Acordurilor de la Alma-Ata, cu guvernarea agrariană și resurecția proiectului identitar moldovenist, Memorandumul Primakov și eșecul ADR-ului, puseurile anti-București și, ulterior, anti-UE ale guvernării comuniste, fiind oprit, temporar, doar de ieșirea în stradă a tinerilor de la 7 aprilie 2009.

Temporar, căci cineva ar putea să includă în „planul anti-Vilnius” și destrămarea AIE2 și tot ce a urmat: timpul pierdut al Chișinăului, scăderea drastică de imagine a republicii la Bruxelles și dezamăgirea necamuflată a oficialilor europeni, abandonarea R. Moldova de către unii parteneri de finanțare, jubilația de tip rogozian din centrul Chișinăului.

Dar asta este acum istorie. Astăzi, este clar că  mult mai predictibilul și credibilul Iurie Leancă are o misiune dificilă în a gestiona „planul pro-Vilnius”. Nu e simplu, mai ales că tentația ocultării realităților devine sportul preferat al unora la Chișinău.

Realitatea vorbește însă de la sine: dacă la începutul anului 2013, un înalt oficial al Chișinăului, acum și mai înalt, sugera pentru Vilnius un soi de „Ukraine plus” pentru R. Moldova, astăzi Chișinăul se zbate să ajungă din urmă Kievul și speră (doar) la o parafare a acordurilor economice și politice cu UE (liberalizarea vizelor este alt dosar) alături de… Georgia și Armenia, devenite partenere cu „povestea de succes”, deși nu au frontieră cu UE și au trecut prin războaie după 1989!

Cam aici ne situăm în acest moment, iar timpul nu mai are răbdare. De aceea, dincolo de retorica îngrijorării prost plasate, trebuie să admitem și să comunicăm public un lucru pe care toată lumea îl știe, un fost președinte al R. Moldova l-a afirmat explicit, iar guvernarea îl practică.

Miza fundamentală a planului pro-Vilnius este securizarea frontierei estice a R. Moldova și controlarea, la nivelul cerințelor europene, a fluxurilor migraționale și comerciale dinspre estul republicii. Că se numește „frontieră administrativă” sau altfel, că se declară Transnistria „teritoriu ocupat”, că revine în discuție precedentul Kosovo, că asta presupune o decuplare temporară de regiunea separatistă sau că operațiunea este percepută astfel la Tiraspol, la Moscova, sau de către promotorii planului anti-Vilnius din interiorul republicii – este o altă chestiune.

Chișinăul nu își mai permite să aștepte sau să rateze. „Planul pro-Vilnius” înseamnă, pentru prima dată, poate, un Chișinău capabil să preia inițiativa față de regiunea separatistă. Nu a făcut-o, de fapt, niciodată. Să pună Transnistria să decidă, pentru că R. Moldova a decis deja!

Care vor fi actorii deciziei la Tiraspol – societatea civilă (pe care s-a mizat, fără rezultat), oamenii de afaceri (pe care se mizează acum), populația – contează mai puțin. Dar Chișinăul trebuie să își urmeze calea asumată politic de apropiere de structurile europene, ca singura soluție viabilă pentru viitorul cetățenilor săi.

Aceasta este esența „planului pro-Vilnius”  și asta trebuie comunicat populației. Altfel, precum în versurile Rapsodiei lui Topârceanu, ne va cuprinde pe toți „o tristețe iremediabilă”, când vom vedea cum, la frontiera spațiului euro-atlantic, „o să (ne)-nghețe iarna mizerabilă”.

Autor Dan Dungaciu

sursa :evz.ro

 

19/02/2013

D.Dungaciu: La Chisinau cutitele au fost scoase. R. Moldova cade de pe harta


Dungaciu

Dan Dungaciu

Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane mai vorbeste, intr-un interviu acordat Ziare.com, despre faptul ca Republica Moldova si-a asumat „mult mai mult decat ar fi putut duce”, iar Romania a fost incapabila sa o ajute.

Totodata, sociologul a explicat cum si de ce au ajuns liderii Aliantei pentru Integrare Europeana de la Chisinau sa „scoata cutitele” unii la altii. El reaminteste ca o situatie similara s-a inregistrat in Republica Moldova in 1999, cand, la fel ca azi, aceasta tara trebuia sa faca pasi importanti catre Uniunea Europeana, dar alianta aflata la guvernare s-a spart si comunistii au castigat alegerile cu 70%. „Cu cat Republica Moldova se apropie mai tare de Uniunea Europeana, cu atat se intampla ceva”, puncteaza acesta.

In ceea ce priveste declaratia facuta de presedintele Traian Basescu la finalul ultimului Consiliu European, potrivit careia Republica Moldova ar fi putut la summit-ul de la Vilnius sa semneze acordul de asociere cu UE, Dan Dungaciu spune ca si-ar dori „din toata inima” sa fi fost asa, dar enumera cateva cauze pentru care acest lucru nu se va intampla, avertizand asupra faptului ca Ucraina ar putea sa fie mai bine „valorizata” la Vilnius, sprijinita fiind de Polonia, decat Republica Moldova, sprijinita de Romania.

Totodata, Dan Dungaciu vorbeste si despre incapacitatea Romaniei de a ajuta Republica Moldova, parteneriatul ramanand mai degraba la nivelul retoricii, dar si despre cele doua refuzuri ale Chisinaului de a se intalni cu primii oameni in stat din Romania, Victor Ponta si Traian Basescu. Nici faptul ca la Chisinau se afla in acest moment trei ministri de Externe europeni, ai Poloniei, Suediei si Marii Britanii, nu va rezolva mare lucru, pentru ca este prea tarziu, crede acesta.

„A existat intotdeuna o alianta a tovarasilor de drum Moscova – Budapesta. Nu de Ungaria trebuie sa ne temem noi, ci de parteneriatul ruso-maghiar.(…)Mai mult, cred ca mai exista pe lista o serie de proiecte pe care Moscova le-a plantat deja in zona si care stau gata sa faca si ele explozie, macinand energiile Romaniei pe termen scurt si mediu. Batalia (geo)politica la frontiera euroatlantica a Romaniei nu s-a incheiat, intra doar intr-o noua faza”, avertizeaza Dan Dungaciu in interviul acordat Ziare.com.

Ce se intampla cu Republica Moldova? Presedintele Traian Basescu anunta recent, la finalul ultimului Consiliu European, ca „Republica Moldova va finaliza acordul de asociere cu Uniunea Europeana pana la Summitul de la Vilnius”, asa ca parea ca Republica Moldova face pasi inainte, catre Uniunea Europeana.

De obicei in acest spatiu se merge un pas inainte si doi inapoi. Ce se intampla acum in Republica Moldova? Sunt doua tensiuni majore in acest moment, una care este tensiunea constitutiva a Republicii Moldova, intre est si vest, care a urmarit-o de la infiintarea ei pana in zilele noastre, si a doua este tensiunea interna, din interiorul Aliantei pentru Integrare Europeana.

Problema pe care trebuie sa o intelegem pana la urma este in ce masura actuala tensiune interna din cadrul coalitiei AIE are de a face cu tensiunea externa, dintre est si vest. Mai concret, daca ceea ce se intampla acum la Chisinau este o problema politica interna sau o problema geopolitica, ceea ce ar insemna ca situatia e mai complicata. (more…)

13/02/2013

Vladimir Filat si Evghenii Șevciuk vor sa forteze acceptarea de catre opinia publica de la Chisinau a unor aranjamente gen “Planul Kozac”


Filat_SevciukDupa ce premierul Vald Filat și-a anunțat disponibilitatea să se întânească cu liderul separatist, Evghenii Șevciuk, în Orașul Lvov, Ucraina, unde va avea loc o nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean, liderul separatist a refuzat intalnirea, scrie jurnal.md. „Diplomația transnistreană este îngrijorată de abordarea incoerentă a părții moldovenești și informează că întrevederea planificată anterior de către partea ucraineană nu va avea loc în legătură cu lipsa unor documente ce urmau fi smenate în cadrul întrevederii” se spune într-un comunicat al diplomației de la Tiraspol, care ascunde nemultumirea separatistilor prorusi si a Moscovei fata de oarecare rezistenta pe care Chisinaul o arata planurilor rusesti de transnistrizare a intregului teritoriu al R. Moldova.

Evident poate fi si un joc tactic al lui  Filat si Evghenii Șevciuk pentru a forta acceptarea de catre opinia publica de la Chisinau a unor aranjamente gen “Planul Kozac”…

Pe de alta parte, Comitetul Consiliului Suprem pentru economie de la Tiraspol a discutat și a recomandat legislatorilor separatisti să  adopte proiectul de lege privind libera circulație a rublei rusești în regiunea transnistreana, masura care va lega si mai strans regimul separatist de Moscova.

Negocierile privind conflictul transnistrean vor avea loc în perioada 18-19 februarie curent, la Lvov. Acestea se vor desfăşura sub egida Preşedinţiei ucrainene a OSCE, care insa ramane prudenta in ceea ce priveste rezultatele concrete ale reuniunii.

Leonid Kojara: Pentru soluționarea conflictului transnistrean, părțile să nu aibă așteptări nerealiste

In acest context, ministrul ucrainean de Externe, Leonid Kojara declara ca: ”În soluționarea conflictului transnistrean este necesar de a continua strategia pașilor mici și coordonați. În același timp, aș dori să previn părțile ca să nu aibă așteptări nerealiste. Acest conflict este unul prelungit”. Declarația a fost făcută luni la Kiev în cadrul forumului național „Ucraina 2013. Prognoză”, informează UNIMEDIA cu referire la portalul de știri podrobnosti.ua.

sursa :RGN

02/11/2012

Cine este contele care a inventat Transnistria


Ekaterina cea Mare

Istoricul basarabean Eduard Boboc a demontat teoriile referitoare la faptul că acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de slavi, scrie www.romanialibera.ro.

Ultimele decenii au adus o nouă problemă geopolitică. Pe harta Europei a apărut o adevărată gaură neagră, reprezentată de un stat nerecunoscut oficial, dar care controlează un important teritoriu de dincolo de Nistru, precum şi oraşul Tighina. Este vorba de Transnistria, un teritoriu care, de jure, aparţine Republicii Moldova; de facto, el este controlat de o juntă, sprijinită de Rusia. După războiul de pe Nistru de după colapsul URSS, separatiştii de la Tiraspol încearcă să creeze identitatea unui presupus popor transnistrean şi să falsifice istoria, în sensul în care susţin că, din Evul Mediu timpuriu, acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de ruşi şi de ucraineni. Puţini dintre istoricii români au făcut studii serioase despre evoluţia acestui teritoriu.

Unul dintre aceştia este basarabeanul Eduard Boboc. Cu ajutorul unor documente oficiale ruseşti, el a reuşit să demonstreze că acest teritoriu a fost locuit de români încă din perioada în care se afla sub domninaţia Hoardei de Aur, iar românii moldoveni reprezentau majoritatea populaţiei sedentare, cel puţin până la Bug. Mai mult, Eduard Boboc a reuşit să găsească şi rădăcinile conceptului geopolotic reprezentat de Transnistria. Este vorba de un document alcătuit de contele Panin şi adresat ţarinei Ecaterina cea Mare. Acest document a fost redactat după anul 1792, când Rusia a ocupat acest teritoriu, numit până atunci Podolia Mică şi care avea o însemnată populaţie românească, cu toate că nu avea tradiţii statale româneşti şi, în general, cu excepţia unor episoade precum stăpânirea lui Mihai Viteazu asupra cetăţii Oceacov, nu s-a aflat sub stăpânirea unor domnitori români.

Contele Nikita Ivanovici PANIN

Documentul contelui Panin prevedea strămutarea întregii populaţii a Moldovei în Transnistria şi crearea unei entităţi numite Moldova Nouă. „Anume prin politica Rusiei ar putea fi explicat faptul că românii transnistreni au rămas pe parcursul anilor în umbra atenţiei conaţionalilor de peste Prut. Integrarea teritoriilor din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi ameninţările faţă de teritoriile naţionale româneşti neutralizau sau chiar excludeau orice tentativă de exprimare a unor interese şi afinităţi etnice. Iar anexarea Basarabiei în 1812 a dus la concentrarea întregii atenţii asupra provinciei româneşti în cauză, în perspectiva eliberării şi alipirii acesteia României. Caracterul românesc al ţinutului (recunoscut până şi de contele rus Panin, care nutrea ideea de a muta toată populaţia Moldovei în Transnistria şi de a crea acolo o Moldovă Nouă, sub oblăduirea pravoslavnică a împărătesei Rusiei Ecaterina a II-a) este confirmat chiar şi în «Marea enciclopedie rusă» din 1907, unde se menţionează că populaţia autohtonă a judeţului Ananiev o constituiau moldovenii.

Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru.  Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (more…)

10/09/2012

Moscova scoate greul agenturii sale de la Chisinau impotriva “Marsului Unirii”. Astazi este randul lui Vladimir Vasilievici Filat !


Moscova scoate greul agenturii sale de la Chisinau impotriva “Marsului Unirii”. Astazi este randul lui Vlad Filat !

Asa cum Romanian Global News anunta anterior, frica Moscovei ca pe 16 septembrie vor fi in strada 10.000 de basarabeni care vor cere pasnic  reunirea R. Moldovei cu Romania va face sa iasa la iveala parti importante ale agenturii rusesti de la Chisinau, parti pana acum bine acoperite in Parlament si Guvern , dar nu numai.

Politicieni care umbla cu “integrarea europeana” in gura si cu ordinele primite de la Moscova in buzunar au inceput sa-si faca datoria incercand blocarea unei actiuni pasnice care nu este altceva decat un firesc mod de libera exprimare a convingerilor fata de viitorul comun al celor doua state romanesti. Ei pot fi 10 sau 10.000, dreptul lor de a-si exprima liber si pasnic convingerile este consfiintit de legile lumii libere, club la care politicienii din R. Moldova sustin ca sunt membri.

Dupa declaratiile agentului SVR-ului Dumitru Diacov, vazand determinarea crescanda a miilor de oameni care vor sa-si explime liber si pasnic convingerea ca impreuna cele doua state romanesti vor fi mai puternice si ca pe 16 septembrie ar putea fi in strada 10.000 de unionisti, Moscova disperata isi expune pana si agentii cei mai bine acoperiti.

Astazi chiar inainte de a se prezenta in fata stapanilor de la Moscova este randul lui Vlad Filat sa faca dovada apartenentei sale la reteaua ruseasca.

„Rog cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la participarea la Marșul Unirii din 16 septembrie și să nu se lase să fie folosiți de inamicii procesului de integrare europeană a țării”, a declarat Vlad Filat la sedinta Guvernului de la Chisinau, înainte de vizita pe care trebuie să o întreprindă la Moscova. (more…)

09/08/2012

Angela Merkel vine la Chisinau sa bata in cuie planurile ruso-germane referitoare la R. Moldova?


Cancelarul german, Angela Merkel, va vizita Republica Moldova pe 22 august, a anunțat premierul R. Moldova Vlad FIlat, în cadrul ședinței Guvernului de la Chisinau.El a calificat această vizită drept extrem de importantă pentru Republica Moldova, transmite Romanian Global News.

Vizita respectivă va fi prima pe care o va întreprinde Angela Merkel în cel de-al doilea stat romanesc.

Pentru cine a uitat punem inca odata la dispozitie opiniei publice documentul intitulat NOTĂ DE CONVORBIRE cu Ambasadorul Patricia Flor, responsabila MAE-ului federal german pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, inainta de ambasadorul R. Moldova la Berlin, Aureliu Ciocoi Centralei de la Chisinau, din care reies presiunile pe care partea germana le face pentru acceptarea federalizarii R. Moldova:

 

 

 

.

AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA BERLIN
Nr. 076/ 22.02.2011
NOTĂ DE CONVORBIRE
cu Ambasadorul Patricia Flor, responsabila MAE-ului federal pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală
La 21 februarie curent, la iniţiativa mea, am avut un prânz de lucru cu Amb[asadorul] Patricia Fior, responsabila MAE-ului federal pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală. Discuţia s-a axat, în principal, pe dimensiunea nistreană, precum şi pe situaţia politică internă din RM. Astfel, am informat-o detaliat despre acţiunile întreprinse de AIE în sensul asigurării alegerii şefului statului în condiţiile reticenţei maxime a opoziţiei, nefiind exclusă posibilitatea examinării modificării art. 78 al Constituţiei în sensul alegerii directe a preşedintelui. La rândul ei, Patricia Flor s-a arătat surprinsă de reapariţia respectivei idei în calculul liderilor Alianţei de guvernământ, menţionând riscul pe care îl comportă un asemenea scenariu pentru asigurarea stabilităţii politice din ţară. Potrivit ei, o puternică instituţie prezidenţială cu mandat direct al poporului ar putea conduce la apariţia unor tensiuni inevitabile între ramurile puterii din RM, ceea ce ar retrograda ţara din punct de vedere constituţional la mijlocul anilor nouăzeci. În opinia ei, o soluţie plauzibilă ar fi acceptarea cerinţelor opoziţiei de a alege un şef de stat „apolitic”, urmând să se recurgă imediat la reforma constituţională în sensul transferului centrului politic de greutate spre prim-ministru, preluându-se, astfel, modelul german. În opinia ei, o puternică instituţie prezidenţială ar fi contraproductivă pentru tânăra democraţie moldovenească, existând pericolul unei „alunecări pe pista autoritară”, aşa cum s-a dovedit a fi guvernarea 2001-2009. Însă, a specificat ea, decizia finală aparţine clasei politice din RM şi, deci, întreaga responsabilitate aceasta urmează să şi-o asume în mod conştient. Germania, la rândul ei, va accepta orice decizie suverană în acest sens, însă rămâne disponibilă să ofere asistenţa necesară autorităţilor noastre, inclusiv în elaborarea proiectelor de modificare a constituţiei. (more…)

06/08/2012

Scenariul violenţelor extremiştilor rusofoni de la Bălţi pregătit în întâlnirile lui Rogozin cu Sevciuk şi Formuzal

Filed under: dosare ultrasecrete,Scandalos,stirea zilei — Admin @ 16:02

Cu cateva zile inainte de Marsul Unirii de la Balti si de violentele extremistilor rusofoni, reprezentantul lui Putin pentru regiunea transnistreana Dmitri Rogozin, s-a intalnit cu liderul separatist Evgheni Sevciuc si cu bascanul gagauz Mihail Formuzal, ofiter acoperit al serviciului de informatii militare al Federatiei Ruse, transmite Romanian Global News.

 

Ambii si Sevciuc si Formuzal au fost prezenti la Balti in timpul violentelor. Sevciuc a fost reprezentat simbolic de steagurile separatiste transnistrene prezente in randurile extremistilor rusofoni, iar Formuzal a fost prezent personal in fruntea unui grup de batausi adusi cu el de la Comrat.

Este evident ca grupurile de extremisti ale diverselor formatiuni rusofone prezente pentru a provoca violenta la Balti, de la membrii Partidului Comunist la Liga tineretului rus, PatriHotii Moldovei si partidul lui Selin, au fost coordonate si finantate pentru a fi prezente si a incerca sa perturbe marsul pasnic al unionistilor.

Sursa finantarii organizatiilor extremiste rusesti este amabasada Rusiei la Chisinau si serviciile secrete rusesti prezente la Tiraspol. Lucrul acesta este cunoscut inclusiv de SIS ca si de serviciile secrete ale NATO prezente in regiune.

Coincidenta intalnirii dintre Rogozin si cei doi agenti rusi la post de la Tiraspol si Comrat, respectic Sevciuc si Formuzal, chiar inainte de marsul unionist de la Balti, este dovada clara a implicarii lui Rogozin in organizarea violentelor provocate de gruparile extremiste rusofone.
Nu numai atat, in postarea facuta pe o retea de socializare Rogozin, luand exemplul lui Putin, pune presiune pe autoritatile de la Chisinau incercand sa le determine sa intrerupa legaturile cu Bucurestiul. Acesta scrie ca „atâta timp cât Chişinăul se pregătește de unirea cu România, nu poate fi vorba de reglementarea conflictului transnistrean”, scrie www.moldova.org.

Totodată, prin intermediul unei alte reţele de socializare, oficialul de la Moscova anunta si intalnirea cu bașcanul autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal.
„M-am întâlnit de asemenea cu șeful Autonomiei Găgăuze din Moldova Mihail Formuzal. M-a chemat în ospeție în Găgăuzia ortodoxă. De ce nu?”, a scris Rogozin pe Twitter.

În comunicatul de presă difuzat de serviciul de presă al liderului de la Tiraspol se menţionează că în cadrul întrevederii „s-au discutat probleme ce țin de situația social-economică a cetățenilor ruși care locuiesc pe teritoriul regiunii transnistrene”.

Nu putem sa nu observam ca ofensiva ruseasca in Basarabia, dar si la Bucuresti prin agentii de influenta din presa si partide, are loc pe fondul unei imbecilizari complete a clasei politice de la Bucuresti care se canibalizeaza reciproc uitand de interesele nationale romanesti.

Locul acestei clase politice complet anenantizate de interese obscure de grup sau neromanesti, trebuie luat de miscari civice puternice care sa-si asume apararea intereselor nationale.

Iar acest lucru se petrece deja.

SURSA: RGN

31/07/2012

Un alt agent rus se baga in seama in legatura cu marsul de la Balti. Șelin cere INTERZICEREA marșului Unirii de la Bălți


Victor Selin,agent FSB

Intr-un delir paranoic, Președintele Partidului Social Democrat de la Chisinau , Victor Șelin, i-a adresat o scrisoare deschisă primarului mun. Bălți, Vasile Panciuc, prin care îi solicită să inițieze o acțiune judiciară prin care să ceară interzicerea Marșului Unirii, planificat pentru data de 5 august, scrie union.md, preluat de Romanian Global News.

Potrivit lui Șelin, cea mai mare parte a organizațiilor care și-au anunțat prezența la Marș sunt create în România apoi extinse, contrar prevederilor legislaţiei şi pe teritoriul Republicii Moldova cu scopul de a promova unirea R. Moldova cu România.
Paranoia lui Șelin merge mai departe acesta sugerând că “unioniștii planifică să organizeze acțiuni stradale extremiste. În acest scop zeci de tineri au fost antrenați la sfârșitul săptămânii trecute de mai mulți instructori bine pregătiţi în manifestările stradale extremiste din România.”

Contactați de Romanian Global News, reprezentanții Platformei civice “Acțiunea 2012” de la Balti au declarat ca “Șelin face jocul Rusiei si incearca ca si Formuzal sa provoace si sa incite la violenta. Marsul nostru va fi unul pasnic in care in conformitate cu legile R. Moldova, ne vom exprima dorinta de reunire a celor doua state romanesti”.

 

sursa:RGN

30/07/2012

Directorul SIS confirma spiritul KGB din institutie dar nu spune nimic de infiltrarea SIS de catre serviciile rusesti

Filed under: dosare ultrasecrete,Recomandări,Scandalos,Stiri — Admin @ 19:30
Tags: , , ,

Valentin Dediu

Directorul interimar al Serviciului de Informatii si Securitate, Valentin Dediu, face dezvăluiri referitor la greutătile întâmpinate în procesul de reformare al institutiei.Potrivit lui, spiritual kagebist încă mai bântuie între peretii institutiei.Cei mai multi dintre angajatii SIS au trecut prin scoala KGB-ului si sunt obisnuiti să lucreze după practicile de atunci, scrie union.md, preluat de Romanian Global News.

”Practica KGB-ului evident a fost acuzată şi dezaprobată fiindcă au fost nişte practici care asigurau securitatea clasei politice, a guvernării de atunci. Tot ce se făcea pe lăuntric era mai mult un serviciu de securitate decât un serviciu de inteligenţă, de informaţii, de a informa societatea, de a preveni pericolele. Era un sistem care se concentra supra păstrării puterii şi a nu admite ca cineva din exterior să obţină informaţii despre situaţia reală.

Evident că multe practici au rămas în activitatea serviciului”, a declarat Dediu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Dediu spune că cel mai greu este să schimbi mentalitatea lucrătorului care a fost instruit, educat din tinereţe, cu acele metode de reprimare.
”Evident şi astăzi mai există, chiar la unii tineri ofiţeri, aceste deprinderi de a interzice, de a reţine, de a nu admite”, dezvăluie Dediu.
Totusi, afirmă el, există voinţă în interiorul serviciului pentru a se reforma, dar si imboldul din exterior este puternic.

Cititi si:
Cutremur in SIS. Mai multi ofiteri de informatii din SIS denunta KGB-izarea si mafiotizarea Serviciului de Informatii si Securitate de la Chisinau

Serviciile Ruse de informaţii controlează încă structuri importante ale SIS

SURSA:RGN

La ordinul Rusiei, Formuzal instiga la violenta si trimite batausi la Marsul Unionist de la Bălti


Mihail Formuzal

Agentul GRU, Bascanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, instiga la violenta si promite comunistilor de la Balti ca le va trimite ajutor pentru a se răfui cu unionistii care intentionează să organizeze un mars pe data de 5 august, transmite Romanian Global News citand o informatie a union.md.

Agentul rus a declarat la un post de televiziune din Bălti că va trimite 3-4 autocare cu statalisti rusofoni pentru a opune rezistentă marsului unionistilor.
Ci consilierii comunisti de la Bălti, la ordinul Rusiei, pregatesc violente si provocari impotriva celor care vor participa la marsul unionistilor.
Rusofonii au făcut un apel către toti cei care nu sunt indiferenti, să vină la o actiune întru apărarea “statalitătii moldovenesti”.
Vă amintim că Platforma Civica “Actiunea 2012” a anuntat că va organiza pe 5 august un mars pasnic al Unirii la Bălti. Organizatiile unioniste au atentionat Ministerul de Interne de la Chisinau asupra intentiilor agresive si a provocarilor pe care organizatii finantate de moscova le pregatesc pentru marsul de 5 august de la Balti.
Mai multe ambasade straine de la Chisinau vor monitoriza de la fata locului modul cum autoritatile vor asigura cadrul legal pentru o manifestatie pasnica.

sursa: RGN

18/07/2012

Mihail Formuzal, Bascanul Gagauziei ,agent al GRU, serviciul de informatii al armatei ruse


Bascanul Formuzal atent la ce i-ar putea veni de sus

Surse din mediul de intelligence de la Chisinau au declarat pentru Romanian Global News ca unul din vectorii de influenta majori care lucreaza pentru interesele rusesti in R. Moldova este Mihail Formuzal, bascanul Gagauziei.

Sursele de la Chisinau sustin ca Formuzal este agent al GRU, serviciul de informatii al armatei ruse, ofiterul sau de legatura fiind un colonel al GRU din regiunea transnistreana.
Formuzal a fost racolat de catre GRU in 1991, acesta facand diverse stagii de pregatire pana in 1993 cand a fost “trecut in rezerva’’ cu misiune in R. Moldova.
Desi este cunoscut ca agent strain operativ de catre SIS, Formuzal este protejat informativ de ofiteri ai SIS care lucreaza pentru GRU, unul dintre serviciile rusesti care au ca agenti ofiteri ai SIS.
Aceleasi surse au declarat pentru Romanian Global News ca desi a fost curtat si de serviciile secrete turce, acestea si-au dat seama ca Formuzal lucra pentru rusi si l-au abandonat.
De curand Formuzal a declarat pentru „Comsomoliscaia Pravda” ca Mihai Ghimpu si Vitalia Pavlicenco ar trebui sa fie inchisi pentru ca militeaza pentru unirea cu Romania si ca desfasoara “actiuni antistatate”.
„Trebuie să fie pedepsiţi dur organizatorii acestor crime, cei care incită tinerii. Dacă ar fi închişi Pavlicenco şi Ghimpu pe 20 de ani, atunci şi discuţiile despre lichidarea Moldovei vor fi mai puţine”, a declarat Formuzal în interviul  acordat “Comsomoliscaia Pravda”.
In mod evident actiunile de amploare privind reunirea cu Romania deranjeaza foarte tare la Moscova. In felul acesta se explica atacurile impotriva unionistilor care devin pe zi ce trece tot mai populari in R. Moldova. (more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.