Aş putea începe acest articol într-un mod panicard, ceva de genul: Limba Română pe patul de moarte sau Cui îi mai place limba română? Dar scopul meu nu este să vă atrag atenţia aşa cum o atragi cu o haină sclipitoare în miez de zi, ci să trag un semnal de alarmă serios, acum, când lucrurile n-au luat-o (încă) razna de tot.
Pentru românul interesat de identitatea sa, spectacolul împănării limbii române cu cuvinte şi expresii din limba engleză este şi uşor de identificat, dar şi degradant.
De unde această dorinţă a unora, mai ales a celor care lucrează în mass-media, dar şi în teatru şi în alte arte (aţi ghicit, literatură), de a introduce în limbă o serie de anglicisme nenecesare?
Să fim bine înţeleşi: nu sunt împotriva neologismelor necesare, iubesc limba engleză, dar o iubesc şi pe cea română şi văd şi pericolul real, foarte mare, al împrumuturilor datorate unor mode strâmbe. Adică a celor legate de maimuţăreală şi parvenire (ca să-l parafrazez pe Nicu Gane).
Un prim răspuns s-ar putea afla în conectarea grăbită şi deformată la stilul de viaţă american. La o americanizare rapidă, forţată şi, mai ales acolo unde nu e nevoie.
Un alt răspuns este legat de faptul că unii, mai tineri sau mai maturi, şi-au pierdut identitatea, voit sau nu, şi-au pierdut interesul pentru cultura română, care nu se poate să nu includă şi limba, cheia de boltă a creaţiei unui popor. Probabil că ar trebui câteva studii profunde care să arate toate motivele acestei stări de lehamite faţă de istoria şi comoara din ogradă, dar aşa, de la suprafaţă, îţi sar în ochi iresponsabilitatea faţă de o zestre atât de mare şi mediocritatea. Acea dulce mediocritate care se vrea cu orice preţ modernă şi cocoţată în frunte. În plus, să nu uităm că „mari” cărturari ai ultimelor două decenii, autori premiaţi chiar, ne-au îndemnat să nu mai folosim limba română decât pentru înjurături şi ne-au şi dat câteva sfaturi cum să procedăm. Citiţi-le cărţile politice şi altele, prezentate la book-fest-uri (un fel de sărbători ale cărţii) şi veţi înţelege despre ce e vorba. (Dar dacă sunteţi mai sensibili din fire, mai bine nu, că vă smintiţi).
Cei mai mulţi au avut parte de o îndepărtare treptată a limbii române din vocabular, îndepărtare făcută cu televizorul. Şi, să vedem cu ce ne-am „procopsit” în 23 de ani de libertate fără discernământ?
Prin anii ’90, la emisiunile de desene animate, au apărut cuvinte noi, de genul cool în loc de grozav. Acesta e un cuvânt care a crescut rapid în popularitate, ca Făt- Frumos, astfel încât şi emisiunea cu sfaturi medicale a ajuns să poarte titlul: Sănătatea ta e…cool (pronunţat cuul). Dar de ce nu cool-ă (cuuulă) dragilor? Dar dacă e culă, pici în confuzie, pentru că nu mai ştii de care e: oltenească sau muntenească? (more…)