CUGET LIBER-blog public românesc!

06/03/2012

Sergiu Mocanu autorul unei lovituri de stat esuate impotriva presedintelui Mircea Snegur

Filed under: mass-media,Scandalos — Admin @ 20:11
Tags: , , , ,

03/11/2010

Sergiu Mocanu:„Bugetarii” de la CCCEC au averi de milioane de euro


Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) este condus în prezent de un grup criminal, coordonat de Viorel Chetraru, directorul centrului. Grupul este format de oameni înarmați care acționează sub acoperirea legii, au salarii de bugetari, dar cu averi care se ridică la milioane de euro.

Declarațiile au fost făcute de către liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, care a realizat o investigație a averilor unor șefi de direcție de la CCCEC. „La CCCEC lucrează peste 400 de oameni, majoritatea dintre ei sunt ofițeri cinstiți. Centrul este condus însă de un grup criminal, format din persoane care au salarii în jur de 3500 de lei, dar am descoperit că au scrise pe numele lor vile și afaceri prospere”, a declarat Sergiu Mocanu.

„Cei mai bogaţi oameni din ţară intră în vizorul lor, sunt supuşi investigaţiilor, iar mai apoi averile lor sunt preluate”, a adăugat Sergiu Mocanu. Echipa lui Sergiu Mocanu a prezentat detalii despre fiecare cobaborator al CCCEC în parte, astfel:

1. Viorel Chetraru, directorul CCCEC, 36 de ani, vechimea în munca de 14 ani, venituri legale de 50 de mii de euro pentru activitatea de 14 ani – casă cu 3 nivele, suprafaţa 400m2, situată pe str. Academician Natalia Gheorgiu 32, preţul de piaţă – peste un milion de euro. (more…)

18/08/2010

Vlad Plahotniuc,oligarh prorus de la Chisinau incearca sa puna calus presei de peste Prut


Vladimir Plahotniuc

Scandalul  de la Chisinau, în jurul omului de afaceri  pro rus Vlad Plahotniuc, a apărut după acuzațiile dure lansate de fostul consilier prezidențial Sergiu Mocanu. Acesta l-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc de faptul că ar coordona din umbră parti ale Politiei, Procuratura Generală și instanțele de judecată, inclusiv că și-ar fi însușit ilegal mai multe afaceri, printre care Carmez, Gemenii, Codru, Victoriabank, scrie Unimedia, preluata de Romanian Global News.
Ulterior, lui Sergiu Mocanu i s-au alăturat și alți oameni de afaceri, printre care Anatol Câșlaru, directorul Carmez, Ilie Rotaru, fost director al SA „Gemenii”, dar și Victor și Viorel Țopa, foști parteneri de afaceri cu Vladimir Plahotniuc la VictoriaBank. Acești oameni de afaceri l-au acuzat pe Plahotniuc de preluare ilegală a afacerilor.

Abuzul de putere economică, un pericol pentru libertatea de exprimare

La randul sau Uniunea Jurnaliştilor din Moldova(UJM) este îngrijorată de ameninţările la adresa presei, proferate de omul de afaceri Vlad Plahotniuc, transmite Romanian Global News. “Recent, el a lăsat să se întrevadă că va chema în instanţă mijloacele mass-media care vor reflecta scandalul iscat în ultimul timp în legătură cu acuzaţiile pe care i le-au adus o serie de politicieni şi oameni de afaceri din Republica Moldova”, se arata intr-un comunicat al UJM.

“Dl Plahotniuc are dreptul, bineînţeles, să acţioneze în judecată pe oricine crede de cuviinţă. Totuşi, contextul şi modul în care pune problema, demonstrează că el caută să intimideze redacţiile şi reporterii care vor scrie despre dezvăluirile pe care le fac unii dintre oponenţii săi. „De azi voi fi nevoit să atac în justiţie şi pe cei care vor promova informaţiile de acest gen. Nu mă refer doar la presă”, a declarat Plahotniuc într-o conferinţă de presă.

Omul de afaceri atenţionează de fapt că-i va deferi justiţiei şi le va cere despăgubiri de milioane jurnaliştilor nu neapărat pentru critica la adresa sa, ci pentru simplu motiv că vor furniza informaţii care nu vor fi pe placul său. Astfel, Vlad Plahotniuc exercită presiuni asupra mass-media prin ameninţarea cu răfuiala instanţelor judecătoreşti, care, lasă să se înţeleagă, i-ar aparţine şi acestea. El le sugerează instituţiilor media că vor avea de suferit în cazul în care nu vor înceta să scrie despre informaţiile sau opiniile ce aparţin adversarilor săi. (more…)

25/09/2008

Fiii lui Sergiu Mocanu au fortat intrarea in Ambasada Romaniei


Roman si Adrian Mocanu, fiii presedintelui Miscarii Actiunea Populara (MAP) din Republica Moldova, Sergiu Mocanu, au fortat joi intrarea in Ambasada Romaniei de la Chisinau, transmite Agerpres. Ministerul roman al Afacerilor Externe a confirmat joi ca Roman si Adrian Mocanu au dubla cetatenie si a anuntat ca cei doi au fortat perimetrul Ambasadei Romaniei la Chisinau, afirmand ca au nevoie de protectie consulara. „In momentul de fata, intalnirea consulilor romani cu aceste persoane se afla in curs de desfasurare, iar personalul consular al Ambasadei Romaniei la Chisinau cauta sa identifice o solutie la cerintele formulate, care sa respecte normele legale”, se precizeaza in comunicatul MAE.

Roman si Adrian Mocanu, avand dubla cetatenie – a Romaniei si a Republicii Moldova -, solicita protectia statului roman in conditiile legislatiei romanesti, a dreptului international si a relatiilor diplomatice. Potrivit unei declaratii difuzate de formatiunea politica de la Chisinau, cei doi au anuntat joi ca in tara de resedinta, Republica Moldova, la a carei cetatenie renunta prin cerere scrisa adresata presedintelui Republicii Moldova, sunt acuzati de savarsirea unei infractiuni grave. „Noi pledam nevinovati si declaram, pe propria raspundere, ca noi n-am savarsit faptele care ni se incrimineaza”, au spus ei, potrivit declaratiei. (more…)

Blog la WordPress.com.