CUGET LIBER-blog public românesc!

11/07/2012

Maldaboul Marian Lupu, s-a intalnit cu agentii securitatii ucrainiene care lupta impotriva romanilor din Ucraina


Moldoboul Lupu la taifas cu antiromanii din Odesa

Intr-un comunicat care are toate atributele stalinismului sovietic, Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova anunta ca  “În cadrul întrevederii, reprezentanții diasporei l-au informat pe Președintele Parlamentului că moldovenii stabiliți în Ucraina desfășoară proiecte cultural-științifice și artistice, alte activități de păstrare a identităţii naţional-culturale a persoanelor originare din Republica Moldova”, transmite Romanian Global News.

Ideea ca romanii/moldoveni din Sudul Basarabiei(reg. Odesa) ar fi “diaspora”, termen utilizat atunci cand vorbesti de cei care au emigrat din tara de bastina, adica nu ar fi bastinasi acolo unde locuiesc in prezent, demonstreaza tampenia care inca bantuie prin mintea lui Marian Lupu, inghetata in epoca lui Stalin. Prostia merge chiar mai departe in comunicatul cu pricina, acesta vorbind de “moldovenii stabiliti in Ucraina”.
Este greu de decelat daca este vorba de ticalosie sau de prostie crasa.

Dar asta nu este tot! Cu cine credeti ca s-a intalnit Lupu la Odesa? Ei bine cu fratelele sau in ale stalinismului, agentul antiroman al serviciilor secrete ucrainiene, Anatol Fetescu.
In concordanta cu tezele serviciilor secrete ucrainiene un analfabet de talia lui Fetescu nu putea pomeni la randul sau, in cadrul discutiilor, decat de “moldovenii din diaspora”.
Cert este ca cei doi s-au inteles in  “antrenarea diasporei  în calitate de actor pentru consolidarea statalității și dezvoltarea ţării de baştină”.
Si apropos, localitate unde a mers Lupu, compact romaneasca se numeste Satul Nou si nu Novosiolovka asa cum debiteaza “ucrainienii”de la  Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova .

Saracii! Daca prostia ar durea….!

Pentru a savura un text stalinist emis in zilele noastre Romanian Global News reia intregul comunicat emis de “inteligenta” Direcție comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova:

Chișinău, 10 iulie 2012 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut ieri o întrevedere cu reprezentanții diasporei moldovenești din Ucraina, în timpul vizitei de lucru la Odesa. (more…)

Blog la WordPress.com.