CUGET LIBER-blog public românesc!

20/07/2012

Incepe activitatea Comisiei Mixte de primire a dosarelor candidaţilor, pentru bursele oferite de Guvernul României

Filed under: Anunturi,Diverse — Alex @ 15:05
Tags: , ,

Din 22 iulie, curent începe activitatea Comisiei Mixte de primire a dosarelor candidaţilor, cetăţeni ai Republicii Moldova pentru bursele oferite de Guvernul României.

Actele se vor depune la sediile Consulatele României din Cahul, Chişinău şi Bălţi, conform graficului de mai jos:

Cahul comisia se va afla la Universitatea de Stat „Barbu Petriceicu Hasdeu”, în zilele de 22 iulie, 2012 între orele 18.00 – 20.00 şi 23iulie – 24 iulie între orele 09.00 – 18.00.

La Chişinău, dosarele se depun pe strada G. Ureche nr. 2, în sediul Consulatului României, în zilele de 25 iulie, 2012 între orele 16.00 -18.00; 26 iulie – 28 iulie între orele 09.00 – 18.00 şi 29 iulie între orele 09.00 – 13.00.

La Bălţi, comisia va primi dosarele la Universitatea de Stat „Alecu Russo” în zilele de 29 iulie 2012 între orele 18.00 – 20.00; 30 iulie – 31 iulie între orele 09.00 -18.00, 1 august între orele 9.00 – 13.00;

Pentru studii universitare de masterat in Romania pot aplica pentru locuri finantate doar candidatii care au absolvit studii universitare de licenţa in Romania.
Pentru detalii accesaţi: www.edu.md

13/03/2012

Dan Dungaciu: Putin după Putin


Problema „omului fără chip” este, în acest moment, că are prea multe. Cu care dintre ele va conduce Kremlinul în următorii şase ani?

Putin a câştigat cu un scor menit să fie mesaj de forţă pentru cei care urmăreau alegerile: strada (singurul candidat împotriva căruia a concurat, în realitate, Putin), capitalele occidentale şi cercurile de putere de la Kremlin. Semnalul a fost dat: „cetăţenii furioşi” (Vladislav Surkov) s-au resemnat pe moment, Occidentul aşteaptă, iar Kremlinul a înţeles cine e şeful haitei.

Dar ce urmează? Care chip, dintre cele disponibile, va prevala? Precum în clasicul western al lui Sergio Leone – „Cel bun, cel rău şi cel urât” –, doar unul dintre ele va rămâne în picioare. Toate sunt, deocamdată, plauzibile, dar scena finală încă nu s-a jucat. Care va fi, aşadar, chipul „omului fără chip”?

The Good
În această variantă, Putin înţelege şi îşi asumă reformele pe care le-a promis fostul preşedinte – „medvediasmul” care sugerează modernizare şi liberalizare – şi de aceea îl aduce lângă el în calitate de premier. Este acel Putin din articolele preelectorale care scria: „Rusia este o parte inalienabilă şi organică a Marii Europe şi a civilizaţiei europene. Cetăţenii noştri se identifică drept europeni… Vă propun din nou să creăm o comunitate armonioasă de la Lisabona la Vladivostok, care în viitor va evolua într-o zonă de liber schimb şi chiar în forme mai avansate de cooperare economică”.

Este acel Putin care acceptă revizuirea, fie şi de faţadă, a probelor în dosarul Hodorkovschi, hârtia de turnesol esenţială pentru orientarea prooccidentală a Kremlinului. În acest scenariu, Putin va merge cu siguranţă la Summitul NATO de la Chicago, va dialoga cu Opoziţia din stradă, îi va propune lui Mihail Prohorov un post în guvern (chit că acesta va refuza), va întări legislaţia democratică demarată deja, iar în proiectul „Eurasia” accentul va cădea pe „Europa”. America va fi un actor nedorit şi, pe cât posibil, marginalizat în numele „Marii Europe” de tip gaulle-ist.

Poziţia României din acest punct de vedere nu se va individualiza excesiv. Va fi unul dintre statele europene la care se va raporta Rusia, dar relaţia bilaterală va fi în continuare grevată de parteneriatul strategic cu SUA, prezenţa scutului sau percepţii extrem de personalizate şi care se vor constitui în pretexte de blocaj sau revendicări inacceptabile. În acest scenariu, presiunile europene pentru reconciliere între România şi Rusia vor spori.

the Bad

Este acel Putin care acuza Vestul de conspiraţii antiruseşti, iar strada, de revoluţii colorate: „Aceşti oameni sunt capabili de orice. Şi nu exagerez”, avertiza el în campanie. Este Putin care ignoră sistematic cuvântul „resetare” – care nu a mai apărut niciodată în discursul său -, vorbeşte scrâşnit despre înarmare, reforme în armată şi bugete militare fabuloase: „Noi vedem zone de instabilitate şi de haos controlat… Există şi încercări evidente de a provoca conflicte chiar în imediata proximitate a Rusiei şi la graniţa aliaţilor acesteia”. Şi continuă în articolul „Rusia şi lumea în schimbare” cu o listă enormă de cheltuieli militare: 400 de rachete intercontinentale, 20 de submarine, 50 de nave de război de suprafaţă, 600 de avioane moderne de luptă de ultimă generaţie, 1.000 de elicoptere, 28 de sisteme de apărare S-400, 2.300 de tancuri, baterii de rachete Iskander, 17.000 de vehicule militare etc. etc. (Să mai spunem, în treacăt, că şi China – prima ţară care l-a felicitat pe Putin! – începe o cursă a înarmărilor fără precedent. Bugetul este estimat undeva între 106 şi 160 de miliarde USD, mai mult decât tot bugetul statelor asiatice pe un an, care oricum cheltuiesc mai mult pe înarmare decât europenii!)
Cine se pregăteşte să atace Rusia sau pe cine se pregăteşte să atace Rusia? Asta e întrebarea. Nu comentăm aici dacă Moscova chiar poate susţine un asemenea efort de înarmare – a mai încercat o dată în filmul care l-a avut în rolul principal pe Ronald Reagan. Cert este însă că un asemenea chip al lui Putin va bloca din start orice tentativă de reforme politice profunde. În acest caz, Medvedev este adus ca premier – dacă va fi adus – doar pentru a bloca posibilitatea ca un pol de putere să se constituie în jurul său în afara controlului Kremlinului. Direcţia în acest caz este Estul, iar proiectul „Eurasia” va pune accentul pe Asia, mai ales cu China, cu care va încerca să contracareze SUA. Putin nu va merge la Summitul de la Chicago, condiţiile pentru cooperare cu europenii vor fi dure, iar politica în „vecinătatea apropiată”, fără mănuşi. (more…)

05/12/2011

Dorin Chirtoaca: ”Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc”


Primarul general a celei de-a doua capitale romanesti, Dorin Chirtoaca, a primit titlul de omul politic al anului, la cea de-a  X-a editie a Galei Premiilor TVR International, care a avut loc sâmbata, 3 decembrie, la Bucureşti. ”Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând  reîntregirea neamului românesc”, a declarat Dorin Chirtoaca dupa ce a primit acest premiu, scrie arena.md, preluat de Romanian Global News.

“Dedic acest premiu luptatorilor pentru limba româna, românism, identitate, familiie din care fac parte, dar în special unchiului Gheorghe Ghimpu, dedic acest premiu echipei de la Primarie si Consiliul Municipal, colegilor din Partidul Liberal (PL), dar si colegilor liberal democrati si democrati, alaturi de care am realizat succesele din municipiul Chisinau din ultimii pantru ani” a spus primarul general, Dorin Chirtoaca.

De asemenea, Dorin Chirtoaca a dedicat acest premiu locuitorilor municipiului Chisinau si tinerilor din Republica Moldova gratie caruia “avem schimbarea din 2009 si o guvernare pro-europeana”.

28/03/2011

Cei mai faimoşi mafioţi în viaţă


Această prezentare necesită JavaScript.

Regizorii şi actorii de la Hollywood precum Marlon Brando, Robert de Niro şi Al Pacino au adus Mafia în casele tututor prin intermediul ecranului.  Dar, Mafia există şi dincolo de ecran şi este este una dintre dintre cele mai periculoase grupări de crimă organizată.

Cei mai periculoşi mafioţi în viaţă sunt: Vito Rizzuto, Giuseppe Falsone, , John „No Nose” DiFronzo, Giovanni Brusca, Carmine „The Snake” Persico, Jr., Nicodemo  „Little Nicky” Scarfo, Salvatore Lo Piccolo, Vittorio „Little Vic” Amuso, Bernardo Provenzano, Salvatore „Toto” Riina.

Vito Rizzuto (n. 1946-)

Vito Rizzuto, cunoscut ca „Teflon Don”,  este şeful familiei Rizzuto  care operează în Montreal, Canada. Acesta a fost propus la un moment să conducă toate operaţiunile Mafiei siciliene din Canada.  Rizutto a fost arestat în 2003 pentru cămătărie şi complice la uciderea a trei persoane, membri ai familiei rivale Bonanno ( poveste care a fost ecranizată în filmul Donnie Brasco). Fiul său Nick Jr.  a fost ucis în decembrie 2009. Rizzuto va fi eliberat din închisoare anul viitor.

Giuseppe Falsone (n. 1970-)

Despre Giuseppe Falsone se presupune că este unul dintre şefii Cosa Nostra.  Acesta s-a aflat pe lista celor mai căutaţi oameni din Italia timp de zece ani. Falsone a devenit şeful familiei sale la 20 de ani, după ce tatăl şi fratele său au fost ucişi. Acesta i-a omorât pe criminalii familiei sale şi a încercat să scape de autorităţi fâcându-şi mai multe operaţii estetice. Falsone a fost prins în iunie 2010 şi condamnat la închisoare pe viaţă.

John „No Nose” DiFronzo (n. 1928-)

John DiFronzo este  unul dintre cei mai importanţi mafioţi din America de Nord. Acesta a fost arestat de peste 20 de ori, însă niciodată nu a fost condamnat. Numele lui Di Fronzo apare în cazul a 18 dosare de crimă. Porecla sa No Nose/Fără nas,  a căpătat-o după ce a sărit printr-un geam, în timpul unui jaf, şi şi-a secţionat nasul. Deşi a suferit o operaţie estetică de refacere a nasului, porecla i-a rămas. Acesta se află în libertate din 1994.

Giovanni Brusca (n. 1957-)

Numele lui Giovanni Brusca este sinonim cu Mafia siciliană. Brusca este cel care l-a ucis pe magistratul italian Giovanni Falcone în 1992. În atacul capcană, au murit  atât cele cinci gărzi de corp, cât şi soţia lui Falcone. Poreclit The Pig/Porcul, din cauza lacomiei sale, acesta afirma că a omorât între 100 şi 200 de persoane. Acesta a fost implicat şi în răpirea şi uciderea, prin scufundare în acid, a unui copil de 11 ani, fiul unui rival. Brusca este în închisoare, fiind condamnat pe viaţă.

Carmine „The Snake” Persico, Jr. (n. 1937-)

Carmine Persico, cunoscut ca „Junior” sau Immortal/Nemuritorul, a fost şeful familiei Colombos din New York  încă din ani ’70.  Prima crimă a comis-o la doar 17 ani , iar în timp acesta şi-a construit o reputaţie fiind cel mai eficient ucigaş din familie.  Acesta a fost condamnat şi închis în anul 1986 şi se speculează că ar avea relaţii cu Bernard Madoff, unul dintre cei mai mari escroci din istorie.

Nicodemo „Little Nicky” Scarfo (n. 1929-)

Scarfo „Little Nicky”/ Micuţul Nicky are o înălţime de 1,67 m, însă este unul dintre cei mai violenţi mafioţi. Acesta conduce operaţiunile din oraşul american Philadelphia şi spre deosebire de alţi mafioţi se bucură când numele lui este menţionat în presă. Toţi cei care comit infracţiuni în Philadelphia trebuie să îi dea jumătate din câştiguri lui Scarfo, altfel suportă consecinţele.
(more…)

29/12/2010

Români luaţi pe sus de trupele SWAT în SUA pentru că au tăiat porcul în curte

Filed under: Diverse,Opinii,umor — Admin @ 13:28
Tags:

Ceea ce la noi reprezintă o tradiţie, în Statele Unite ale Americii reprezintă ceva de neimaginat. Este vorba de tăierea porcului, obicei care a dus la secţie o familie de români, stabilită în Chicago, transmite DC News.

Trupele SWAT au intervenit  după ce vecinii au chemat poliţia, alertaţi de zgomotele care se auzeau. Tabloul pe care l-au găsit mascaţii în curtea lor este uşor de imaginat pentru noi, dar scenariu de groază pentru ei. Imaginea uni bărbat care ţinea un lighean pentru a colecta sângele, în timp ce un altul pârlea porcul cu o butelie de gaz a fost prea mult şi i-au dus pe români la secţie, unde au fost scăpaţi de un avocat conaţional. Deşi avocatul a pledat potrivit unei legi care acordă dreptul la libertate culturală în privinţa ritualurilor tradiţionale, românii au primit un avertisment şi vor fi supravegeaţi timp de doi ani.

Sursa: Prompt Media

13/07/2010

Angajaţii Curţii (NE-)Constituţionale au ieşit la frigărui!


În după amiaza zilei de azi, 13 iulie 2010, mai mulţi angajaţi ai Curţii (NE-)Constituţionale au ieşit la frigărui! Au zis că vin de la mănăstire şi că fac un popas pentru frigărui. Întrebaţi de ce nu sunt la muncă la ora asta, oamenii au declarat că ei au recuparat, în luna februarie, deci acum au zile libere. Erau cel puţin patru maşini cu numere de Parlament (RM P – 082, 083, 084 şi 096). Ce părere aveţi de isprava acestori angajaţi publici?

sursa : www.curaj.net

17/06/2010

UNIMEDIA SUB SUNETUL VUVUZELEI

Filed under: Diverse,Stiri,umor,utile — Alex @ 21:47
Tags: , ,

In reţea internet a aparut un site neobişnuit http://www.vuvuzela-time.co.uk/ .   Accesandu-l acesta vă permite să vizitati alte site-uri cu un acompaniament muzical neobişnuit  vuvuzela , un instrument muzical african.

Pentru a activa muzica e suficient sa accesati acest site si sa introduceti   în spaţiul special  prevăzut numele site-ului pe care doriti sa-l accesati,de exemplu unimedia .md   🙂   şi sa dati clic pe butonul go! Care va vi acompaniat aproximativ asa 🙂

Sunetele vuvuzelei le puteti auzi des in timpul meciurilor  meciurilor din Cupa Mondială.Sunetele acestei trompetei tradiţionale din Africa de Sud a cauzat multe reclamaţii din partea telespectatorilor, precum şi de jucătorilor ,a membri lor delegaţiilor oficiale ale echipelor participante,FIFAinsa a anuntat ca  nu va impune o interdicţie asupra  vuvuzelelor.

08/06/2010

Concursul “De ce iubesc Romania” pentru tinerii etnici romani din afara frontierelor


Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni organizeaza, in perioada 8 iunie – 8 iulie concursul de clipuri video si aplicatii multimedia „De ce iubesc Romania” care se adreseaza tinerilor etnici romani din afara granitelor, cu varste cuprinse intre 14 – 21 de ani .

Tema concursului: „De ce iubesc Romania”. Cerinte: realizarea unui clip video sau a unei aplicatii multimedia cu o durata de maximum 3 minute, in format mpeg, avi, divx, mov sau wma. (more…)

09/04/2010

Dan Dungaciu: 7 aprilie – „un pogrom”, iar Basarabia – „un lagăr de concentrare”


Dan Dungaciu -sociolog şi geopolitician român

„Politica este arta de a-i face pe oameni să creadă”

(Machiavelli)

Disputele care există la Chişinău în legătură cu semnificaţia zilei de 7 aprilie trebuie aşezate pe ecranul mai larg al bătăliei pentru simboluri care a marcat istoria RM de la constituirea ei recentă până astăzi.

Bătălia pentru simboluri

Confruntarea pentru validarea, aproprierea şi interpretarea unor simboluri comunitare a însoţit orice construcţie statală, dar, date fiind circumstanţele apariţiei RM, aici lucrurile au căpătat o turnură specială. Niciunde în spaţiul european, poate, această confruntare politico-identitară nu a fost mai tensionată şi mai plină de dramatism. S-a spus cu temei că politica înseamnă, până la urmă, o bună gestionare a simbolurilor, pentru că ceea ce numim coeziunea societăţilor sau coerenţa unui proiect social se realizează în jurul simbolurilor care devin, concomitent, politice, culturale şi identitare. În RM, bătălia pentru simboluri şi pentru reocuparea spaţiului gol lăsat de prăbuşirea URSS, inclusiv la nivelul simbolisticii, a fost rapidă şi dramatică. Confuziile identitare ale tânărului stat, la fel şi tensiunile interne între diversele opţiuni geopolitice, pot fi urmărite cercetând simbolistica pusă în mişcare de atunci. (more…)

02/03/2010

GUVERNUL FILAT DUSMANUL ACORDULUI PRIVIND MICUL TRAFIC DE FRONTIERA ?


Constantin Tănase

Romanian Global News mai inai de toate isi permite sa intrebe, cu tot respectul pentru ceea ce sustine maestrul Constantin Tanase: unde a fost delegatia condusa de Primul ministru Filat atunci cand s-a negociat cu Bucurestiul acordul, in care erau cuprinse toate acele acte administrative care il fac atat de greu de aplicat? Si unde au fost ministrii de la Chisinau care faceau parte din delegatie?

Dusmani ai Acordului sunt si la Bucuresti si la Bruxelles si la Moscova dar si la Chisinau. Si nu sunt intotdeauna vizibili sau dincolo de baricada.

Si inca ceva! Sta in puterea noastra, a presei, sa dinamitam si aceasta actiune antiromaneasca in esenta. Sa vedem cine a generat-o si sa-i aratam opiniei publice. Pe cei de aici de la Bucuresti si pe cei de acolo de la Chisinau. Asa vom judeca lucrurile drept.

Cea mai mediatizată acţiune politică a noii guvernări a fost cea privind micul trafic de frontieră cu România. De ieri, acordul a intrat în vigoare şi, formal-juridic, peste un milion de moldoveni care locuiesc în raza de 50 km de la graniţa cu România vor putea să treacă frecvent frontiera şi să penetreze patria lor istorică până la 50 km de la graniţă cu R. Moldova.

Iniţiativa acestui acord aparţine PLDM; tot acestui partid îi aparţine şi meritul de a fi obţinut încheierea acordului. Astfel, Acordul privind micul trafic de frontieră îl avem. Vom avea însă şi micul trafic propriu-zis? (more…)

11/02/2010

INCREDIBIL !A gonit călare cu 50 km/h prin centrul oraşului !

Filed under: Diverse,indignare,Scandalos,umor — Alex @ 12:32
Tags: , , , , , ,

Se întâmplă în România mileniului III, respectiv în Cluj-Napoca: un bărbat a fost surprins în trafic, pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca, gonind călare cu aproape 50 de kilometri pe oră.

Filmuleţul a fost realizat în data de 26 noiembrie 2009, iar înregistrarea video a fost postată pe internet mai tarziu de un alt clujean, care l-a urmărit pe călăreţ preţ de un minut. Acesta gonea pe Calea Dorobanţilor dinspre centru spre cartierul Mărăşti.Cel care la filmat n-a uitat sa surprinda si kilometrajul masinii sale ,acul caruia indica o viteza de peste 40 km pe ora.Interesant unde era politia ,sa scape bietul cal de chinuri.

17/11/2009

Coeziune si unitate nationala


In acest articol vom vorbi despre coeziunea dintre oameni. O coeziune care, timp de doua secole, a fost prejudiciata de vitregiile istoriei. Si care, acum capata sanse sa se refaca. Cum anume? Prin ”pansarea” ranilor deschise, adica trecerea cat mai frecventa a granitei de pe Prut.

Din pacate, in Romania inca mai predomina o serie de stereotipuri legate de Republica Moldova. De la ”pe strazile voastre circula tancurile?” la ”voi aveti lumina?” nu e o distanta prea mare. Pentru multi dintre romanii din tara Basarabia este inca prea putin cunoscuta. Ei n-au fost niciodata acolo. Chiar daca multi dintre ei cunosc cu ochii inchisi strazile Barcelonei sau ale Parisului.

La fel ca in lumea medievala, cand necunoasterea suprafetei intregii planete ii facea pe bunii crestini din Europa sa presupuna ca noile continente sunt populate cu monstri zoo- si antropomorfi, putinii romani care merg, din an in Paste, in Moldova, sunt foarte surprinsi sa vada inscriptii in romaneste, sa auda lumea pe strada vorbind in romana.

Mai au romanii din dreapta Prutului un narav: intotdeauna accentueaza diferenta dintre un mal si celalalt. Replica: ”Nu vin la voi pentru ca…” e simptomatica. Acest la voi se aplica in cazul ungurilor, bulgarilor… dar si in cazul romanilor din stanga Prutului. La voi inseamna ca Republica Moldova e o tara straina Romaniei. Inseamna ca se si doreste ca ea sa ramana asa in continuare. (more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.