CUGET LIBER-blog public românesc!

08/02/2013

Rusii fac ce vor in regiunea transnistreana iar Chisinaul inghite minciunile ambasadorului rus


Farid Muhametsin

Farid Muhametsin

După ce mai mulți deputați ruși s-au deplasat în regiunea transnistreană pentru „a ajuta zona să-și armonizeze legislația cu cea rusească”, Ministerul de Externe de la Chișinău l-a invitat pe ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farid Muhametșin, la o întâlnire, scrie presa de la Chisinau.

Farit Muhametşin, se pare că a reuşit să faca sa inghita hapul rusesc pe autoritatile de la Chisinau, afirmand că vizita celor nouă deputaţi ruşi la Tiraspol nu a fost coordonată cu Chisinaul întrucât aceştia se află “neoficial” în regiunea transnistreana.

După o convorbire de două ore cu diplomatul rus, viceministrul de Externe, Andrei Popov, părea ambiguu, scrie jurnal.md

„Dacă acest eveniment ar fi fost organizat de Duma din Federaţia Rusă sau de reprezentanţi ai Executivului rus, atunci ar fi fost anunţate şi autorităţile de la Chişinău. În acest caz, însă, am primit doar un apel telefonic prin care am fost anunţaţi că ei vor participa la o conferinţă ştiinţifică, şi nu aveau de gând să viziteze Chişinăul pentru eventuale vizite oficiale”, a declarat Muhametșin.

Argumentele ambasadorului au determinat ministerul de Externe să schimbe retorica. Dacă, ieri, premierul Vlad Filat era convins că vizita deputaţilor ruşi, fără acordul Chişinăului, este inadmisibilă, atunci, astăzi viceministrul Andrei Popov a fost mai puţin categoric. El nu a putu comenta dacă este normal sau nu ca doi deputați ruși să vină în RM fără să anunțe autoritățile.

„Ne-am exprimat îngrijorarea privind participarea unor deputați într-o conferință științifică cu un titlul inacceptabil pentru RM, care nu contribuie la promovarea unei atmosfere de încredere”, a declarat Popov.

Pe lângă conferinţa de la Tiraspol, pe agenda celor nouă deputaţi ai Dumei ruse figurează şi întrevederi cu reprezentanţi ai Sovietului Suprem din regiune….

Intr-o declaratie facuta publica Partidul Acţiunea Democratică salută promptitudinea cu care Ministrerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a luat act şi a chemat ambasadorul rus pentru explicaţii în urma vizitei neanunţate a diplomaţilor ruşi în zona transnistreană. Membrii PAD îndeamnă MAEIE să ducă lucrurile până la capăt şi să solicite rechemarea la Moscova a ambasadorului Federaţiei Ruse, Farit Muhametşin, transmite http://www.unimedia.info.

Potrivit PAD, explicaţiile oferite presei de către ambasadorul Farit Muhametşin par o glumă de prost gust şi o sfidare la adresa Republicii Moldova. „Diplomaţii ruşi au avut acţiuni publice şi politice, iar întâlnirile şi acţiunile lor comune cu autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au avut caracter oficial unde emisarii ruşi au activat în baza funcţiilor lor din cadrul Dumei de Stat. Astfel de activităţi nu pot fi catalogate drept vizite private. În logica explicaţiilor date de ambsadorul rus, trupele ruse din stânga Nistrului ar putea fi definite drep turişti ruşi în vizită la rude care într-o bună zi vor dori să viziteze şi Chişinăul”, se spune într-un comunicat al formațiunii.

PAD constată că s-a accelerat activitatea neformală a Kremlinului în stânga Nistrului şi propaganda separatistă mai ales în ultimele luni pe fondul crizei politice fără precedent de la Chişinău: „De asemenea a crescut constant în ultimii ani gravitatea încălcărilor legislaţiei internaţionale de către Federaţia Rusă în raport cu Republica Moldova, acţiunile Kremlinului fiind încurajate de fregventele cedări şi reacţiii timide ale Chişinăului”.

sursa :rgn

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: