CUGET LIBER-blog public românesc!

16/05/2012

Raptul Basarabiei, o pagină neagră a istoriei celor două maluri ale Prutului


Pacea de la București: comemorare la borna de 200

„Basarabia în 1812 făcea parte integrantă din Moldova, de care fusese alipită în curs de mai bine de patru sute de ani. Ea a urmat până în 1812, soarta acestui principat căruia ia constituit aproape jumătate“. Așa își începea Mihai Eminescu articolul din „Timpul“ în 19 februarie 1878. Acum Basarabia se numește Republica Moldova și șchiopătă înspre marea familie europeană de care aparține după două secole de schilodire psihică, tratament de care a „beneficiat“ pe rând din partea Imperiului Țarist, Uniunii Sovietice și Federației Ruse. Chiar și astăzi, Rusia continuă să se comporte vizavi de Republica Moldova precum s-ar ocupa de o gubernie a sa. Basarabia constituie de 200 de ani un laborator experimental pentru mașina de propagandă și sovietizarea treptată a populației locale. Uciderea și deportarea elitelor, precum și introducerea brutală și sistematică în școală și administrație a limbii ruse constituie doar câteva elemente din tabloul de dincolo de Prut.
Un proces barbar care chinuie mintea românilor de peste Prut și creează disfuncționalități identitare în rândul populației care nici nu mai știe care îi sunt rădăcinile și unde să privească: înspre Vest sau înspre Est. Dezvoltarea artificială a unor noi identități proprii precum cea a „moldovenismului“, promovată în special de către fostul președinte Vladimir Voronin și Partidul Comunist, este doar prelungire a fenomenului de mancurtizare din epoca sovietică.

Contextul geopolitic

Raptul Basarabiei s-a realizat în contextul războiului ruso-turc (1806-1812). Cu o dorință imensă de a avansa înspre zona Balcanilor la gurile Dunării și pentru a pune stăpânire peste strâmtorile Mării Negre, Imperiul Rus a reușit în consecință să anexeze o parte a Principatului Moldovei, cea dintre râurile Prut și Nistru. Negocierile ruso-turce au început încă din 1811, atunci când propunerile rușilor se formulau ca „principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia“ să se alipească „pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor“, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii“. Aceste pretenții teritoriale au stârnit nemulțumirea nu numai a turcilor, ci și a francezilor și britanicilor angrenați în aceste negocieri care se temeau de influență sporită a Imperiul Rus la gurile Dunării și accesul la rutele comerciale din Marea Neagră. Turcii s-au opus propunerilor inițiale țariste, Rusia declarându-se mulțumită și cu ocupare „doar“ a teritoriului dintre Siret și Nistru. Ulterior, evoluțiile favorabile Imperiul Țarist de pe câmpul de bătălie au modificat proporțional și revendicările teritoriale. Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru. Textul tratatului care a consfințit cedarea Basarabiei cuprindea 16 articole oficiale și alte două secrete. Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei, un personaj extrem de controversat care a fost îngropat în curtea Bisericii Armenești din Chișinău. Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km pătrați, cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Astfel, treceau în componența rușilor ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsări­teană a ținutului Iașilor și Bugeacul.

Dezbateri istorice

Pentru a marca acest moment din istoria zbuciumată a Basarabiei, istorici din mai multe țări adiacente și-au dat întâlnire la zilele acestea la Chișinău și Iași pentru a dezbate raptul Basarabiei care a exces cadrul juridic și normele dreptului internațional. Această conferință se desfășoară sub denumirea „Basarabia 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale“. Istoricul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a vorbit despre acest eveniment ca despre unul asupra căruia este nevoie de o aplecare specială din partea cercetătorilor. „Conferinţa, care are un statut internaţional, îşi propune să creeze o atmosferă de dezbateri academice. Nu vom încuraja abordările de natură extra-academică, propagandistă, care nu îşi au locul la o reuniune patronată de două academii de ştiinţe. Sunt sigur că la această reuniune se vor confrunta diverse puncte de vedere – şi istoricii sunt oameni diferiţi -, dar polemica este necesară pentru a ne cunoaşte reciproc, pentru a face eforturi să ne înţelegem unii pe alţii. Cred că este mult mai bine ca istoricii să polemizeze pe marginea subiectului dat, decât asemenea polemici să aibă loc în spaţiul politic. În calitatea noastră de gazdă a reuniunii, vom manifesta toată căldura şi bunăvoinţa faţă de toţi participanţii, indiferent din ce ţară vor sosi. Vom crea condiţii ca orice opinie, argumentată ştiinţific, să răsune în aula academiei noastre. Vom saluta maniera liberă a discuţiilor şi dezbaterilor pe fondul problemelor care vor fi abordate. Cenzura nu-şi are rostul într-o societate liberă şi, mai ales, în incinta Academiei de Ştiinţe, forul suprem al ştiinţei, care prin definiţie trebuie să încurajeze dezbaterile şi polemicile. Toţi istoricii invitaţi se vor bucura de libertatea de exprimare într-un cadru civilizat academic“, a declarat istoricul, citat de portalul Ecoul Românesc. Nu mai puțin de 44 de cercetători în istorie din mai multe ţări, cărora li se alătură 40 de istorici din Republica Moldova, îşi expun rezultatele cercetărilor asupra evenimentelor care au avut loc în cei 200 de ani de când a fost rupt în două principatul Moldovei.

Interese și deznaționalizare

În cadrul conferinței, istoricul de peste Prut, Octavian Țâcu, a făcut o sinteză a celor 200 de ani trecuți în care amprenta rusească a fost cea predominantă în Basarabia. „100 de ani de țarism, două războaie mondiale, 25 de ani de administrare românească, 50 de ani de comunism și 20 de ani de independență fac extrem de complicat, din punct de vedere istoric de apreciat ce s-a întâmplat în Basarabia de la momentul 1812“, a declarat  istoricul Octavian Țâcu, citat de ziarul „Timpul“ de la Chișinău. El a mai spus că societatea de peste Prut are nevoie de o cultură istorică și politică pentru a înțelege întreaga complexitate a schimbărilor produse după anul 1812 . „Asta în condițiile în care țarismul a dus la marginalizarea politică, economică și culturală a majorității românești, care a făcut ca românii să nu aibă acces la funcții de conducere în perioada Imperiului, să fie profund rusificați și să ajungă în ipostaza de majoritate simplă“, a menționat Octavian Țâcu. Pe parcursul celor 200 de ani, a mai spus el, Basarabia a devenit patria rușilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor, care după 200 de ani revendică o moștenire la fel de complexă pentru Basarabia cum o fac și românii. În urmă cu câteva zile, în cadrul unui interviu pentru pentru „Adevărul“, istoricul Andrei Eşanu, membru al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău şi membru de onoare al Academiei Române vorbea despre interesul aparte al Rusiei pentru acest teritoriu. „Chiar şi oamenii politici şi cei de ştiinţă din Rusia de atunci, dar şi din secolul trecut, erau absolut conştienţi că e un singur popor, că noi suntem români, că vorbim aceeaşi limbă şi avem aceleaşi tradiţii. Iată de exemplu, la 1859, un istoric rus scrie „voievozii români ai Moldovei şi Valahiei“ ori la 1918 academicianul rus Berg, geograf şi savant originar de la Tighina, a editat la Peterburg o monografie care se numeşte „Bessarabia“. Chiar în introducere, Berg scrie: „Basarabia este populată de români, dar Rusia nu trebuie să scape din mâini această bucată grasă“. Desigur că odată cu unirea principatelor de la 1859, Rusia înţelegea că se consolidează un stat român modern şi mai devreme sau mai târziu va vrea să-i unească pe toţi românii care au fost împărţiţi de cele trei imperii. Atunci s-a intensificat propaganda separatistă, moldovenistă“, apreciază  Andrei Eşanu.

Rezerve din partea politicului

Autoritățile politice de la Chișinău au fost destul de rezervate în legătură cu manifestații zilele premergătoare datei de 16 mai. Doar primarul liberal al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a luat poziție față de această comemorare. Ziua de 16 mai a fost declarată zi de doliu de către Primăria Chișinăului, steagurile urmând a fi coborâte în bernă. Această decizia a atras criticile partidelor comuniștilor și socialiștilor din Republica Moldova, care consideră ziua de 16 mai 1812 ca fiind eliberarea Basarabiei de sub jugul otoman și aderarea regiunii la Imperiul Țarist. Pe de cealaltă parte a Prutului, în România, politicienii sau arătat la rândul lor rezervați pentru a nu alimenta retorica „moldoveniștilor“ care văd susținerea Republicii Moldova de către România în direcția UE,  ca pe o încercare de anexare sub o formă stilizată. Astfel, la Parlamentul României va avea loc astăzi, o dezbatere care tratează tema „200 de ani de la primul rapt al Basarabiei de către Rusia. Impactul lui asupra istoriei românilor“, eveniment la care sunt invitați istorici, jurnalişti, analişti, parlamentari, repre­­zentanţi ai autorităţilor, diplomaţi, reprezentanţi ai societăţii civile, studenţi, de pe ambele maluri ale Prutului. Ca o reflecție asupra legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului, Mihai Eminescu aprecia în paginile ziarului „Timpul“ la data de 25 ianuarie 1878 că „drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi și prea bine întemeiate pentru a ni se putea vorbi cu umbră de cuvânt de onoare Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreaga a fost a noastră pe când Rusia     nu se megieșă cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru și cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă și până în veacul al nouăsprezecelea“.

Mădălin Necșuțu

sursa: http://www.curentul.ro

4 comentarii »

  1. „Mihai Eminescu aprecia în paginile ziarului „Timpul“ la data de 25 ianuarie 1978”
    Corectați anul.
    Cu respect !

    Comentariu de Tatiana — 17/05/2012 @ 23:41 | Răspunde

    • cred ca gresesti,Mihai Eminescu nu putea sa scrie ceva prin 1988 ,ci in 1878 asa dupa cum e scris🙂

      Comentariu de Alex — 18/05/2012 @ 12:14 | Răspunde

  2. …pisica cade în picioare…

    Comentariu de Tatiana — 18/05/2012 @ 13:41 | Răspunde

    • 🙂 legea 2 a gravitatiei .Imi cer scuze ,dar mi s-a parut ca ai scris anul 1988.Am corectat,merci

      Comentariu de Alex — 18/05/2012 @ 21:53 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: