CUGET LIBER-blog public românesc!

01/12/2011

„OPERAŢIUNEA GOLGOTA” – Planul secret al KGB de dezmembrare a Uniunii Sovietice


La 1 decembrie 1991, Ucraina îşi proclama independenţa. Era lovitura de graţie dată Uniunii Sovietice, după ce şi statele baltice se rupseseră de URSS. Imperiul s-a prăbuşit ca un domino. Pe 25 decembrie, Mihail Gorbaciov, un preşedinte fără ţară, demisiona. Comunismul aparţinea trecutului. Republicile independente alegeau calea capitalismului şi democraţiei. Războiul rece părea terminat. Oare? Dacă totul era/este o uluitoare operaţiune pusă la cale în laboratoarele KGB? Dacă URSS pleca pentru a rămâne? Un interviu senzaţional cu doctorul în istorie Constantin Corneanu.
Planul secret al KGB de dezmembrare a Uniunii Sovietice
Sursa: Reuters

URSS – singuri împotriva tuturor

EVZ: Privind în urmă, după 20 de ani, era URSS condamnată să se dezmembreze? Care era contextul internaţional?
Constantin Corneanu: Convulsiile lagărului socialist (Berlin-1953, Budapesta-1956, Praga-1968), mişcările „Carta’77” şi „Solidaritatea” poloneză, integrarea economică a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi încercarea de unificare politică a acesteia, ca urmare a „Raportului Tindemans” (decembrie 1975), au fost o veritabilă provocare strategică pentru Uniunea Sovietică. Intervenţia în Afganistan (decembrie 1979) avea să accentueze drama Imperiului Sovietic. Afganistanul devenise „Vietnamul” URSS: sovieticii erau prinşi într-un război pe care nu-l puteau câştiga, nici abandona.
La 10 ianuarie 1983, Viaceslav Daşicev, membru al Academiei de Ştiinţe a URSS, a înaintat secretarului general al PCUS, Iuri Vladimirovici Andropov, un raport asupra politicii externe sovietice în care avertiza asupra faptului că toate marile puteri ale lumii, cu excepţia Indiei, s-au aliat împotriva Uniunii Sovietice, iar a opune rezistenţă acestui enorm potenţial depăşeşte în mod periculos capacitatea URSS. Analizele relevau că economia sovietică nu rămânea doar în urma cursei tehnologice, ci devenise şi incredibil de risipitoare. O serie de analize economice, făcute la nivelul anului 1987, arătau că economiile de tip sovietic consumau de două, trei ori mai multă energie/unitate de producţie decât societăţile bazate pe economia de piaţă din Europa de Vest. Risipa economică, starea de înapoiere industrială şi tehnologia demodată au avut un impact negativ asupra capacităţii de participare a URSS la comerţul mondial. Sistemul sovietic devenea din ce în ce mai corupt, în beneficiul nomenclaturii şi al mafioţilor, care făceau în mod aproape deschis legea în republicile din Caucaz şi Asia Centrală şi îşi extindeau reţelele în întreaga Uniune Sovietică. Problemele naţionalităţilor erau din ce în ce mai evidente.

„Pacepa al lor”: reţeaua de spionaj tehnologic e deconspirată

Care a fost declicul care a determinat condamnarea la moarte a Imperiului Roşu?
Succesul operaţiunii „FAREWELL” (1981 – februarie 1982), desfăşurată de către contraspionajul francez (DST), cu avizul „discret” al CIA, a permis lichidarea reţelei de informaţii tehnico-ştiinţifice a KGB („Linia X”), acest fapt având efecte negative pentru economia şi cercetarea productivă sovietică. Totul s-a realizat cu „ajutorul” colonelului Vladimir Ipolitovici Vetrov (nume de cod FAREWELL în dosarele contraspionajului francez), ofiţer în Direcţia T (S&T/Ştiinţă şi Tehnică) a Direcţiei Generale I (Informaţii Externe) a KGB. În intervalul de timp menţionat la început, colonelul Vetrov a oferit DST-ului peste 4.000 de documente ultrasecrete ale Direcţiei T (S&T) a KGB-ului. FAREWELL cunoştea toate dosarele spionajului ştiinţific şi tehnologic, precum şi pe ofiţerii KGB care lucrau la Moscova şi în rezidenţele din întreaga lume împreună cu identitatea „surselor”. Colonelul Vetrov nu a cerut niciodată nimic DST-ului în schimbul serviciilor aduse Franţei şi implicit Lumii Libere. Spera doar ca atunci când va reuşi să fugă din URSS să i se acorde posibilitatea unei existenţe decente pe teritoriul francez. Astfel, au putut fi identificaţi, în ansamblul ţărilor occidentale, 222 de ofiţeri KGB care căutau informaţii tehnico-ştiinţifice şi 70 de agenţi care urmăreau să obţină informaţii militare. Prin intermediul ofiţerilor din „Linia X” a KGB, Uniunea Sovietică şi-a procurat din Occident, la sfârşitul anilor ’70, 30.000 de aparate perfecţionate şi 400.000 de documente care vizau cercetarea tehnico-ştiinţifică.

Între 1979 şi 1981, 5.000 de tipuri de armament sovietic au beneficiat în procesul de producţie de furtul de tehnologie occidentală. Spionajul a permis Kremlinului să economisească 6,5 miliarde de franci între 1976 şi 1980, echivalentul muncii pe care ar fi trebuit s-o presteze 100.000 cercetători pe an. În contextul politico-economic de la începutul anilor ’80, marcat şi de pierderea „Liniei X” care avea să genereze, astfel, creşterea decalajului tehnico-ştiinţific dintre Occident şi URSS, secretarul general al CC al PCUS, Iuri V. Andropov, a ajuns la concluzia că dacă evoluţia Uniunii Sovietice continua conform programului, atitudinilor, mentalităţilor şi prejudecăţilor existente, baza economică prin care se dorea dominarea lumii avea să se prăbuşească. 

O elită a KGB pregăteşte conspiraţia

Atunci nu Gorbaciov, ci Andropov este părintele „perestroikăi”?
Se poate spune şi aşa. În orice caz, Andropov a înţeles necesitatea unei reforme complete a sistemului. Fost ambasador la Budapesta în 1956 şi preşedinte al KGB din 1967, Iuri Vladimirovici Andropov a decis să preia controlul asupra partidului şi statului sovietic. Obiectivul era reformarea din temelii a sistemului socialist. În aprilie 1973, Andropov devine membru plin al Biroului Politic al CC al PCUS, iar în 1978 reuşeşte să scoată KGB-ul din subordinea Consiliului de Miniştri al URSS şi să-l subordoneze Biroului Politic. Cu sprijinul unei anumite grupări din Direcţia Generală I (Informaţii Externe) a KGB, Andropov va începe procesul de reformare a socialismului de tip sovietic. Se năştea, astfel, o conspiraţie a unei elite din interiorul KGB. Elită pe care o vom regăsi, prin diferitele personalităţi care vor ocupa scena politică de la Moscova după 25 decembrie 1991, în actualele structuri de putere ale Federaţiei Ruse.

Aparent, mandatul lui Andropov nu a fost foarte spectaculos. Ce măsuri a luat el?

În timpul mandatului său se vor amorsa cele trei bombe cu efect întârziat care vor zgudui, câţiva ani mai târziu, PCUS-ul şi societatea sovietică din temelii, respectiv: a) campania antialcool; b) anchetele asupra mafiei uzbece şi c) adoptarea, în iunie 1983, a decretului intitulat „Măsuri complementare pentru lărgirea drepturilor întreprinderilor privind planificarea şi activitatea economică şi pentru întărirea responsabilităţii asupra rezultatelor muncii lor”. Conform acestui decret, numărul de indicatori impuşi prin plan întreprinderilor este redus, iar ele pot să dispună în mod liber de fondurile de dezvoltare şi să încurajeze din punct de vedere material muncitorii merituoşi.

Dar pe linia KGB?

Conducerea KGB adoptă, la 4 iulie 1983, un text care stabileşte modalităţile de organizare şi exploatare a reţelelor de agenţi „pentru a întări din punct de vedere calitativ sistemul de agenţi”. Principiul reformei în KGB se rezuma într-o frază: „Sistemul de agenţi ai organelor KGB trebuie să fie excepţional şi puţin numeros”. Totodată, Andropov a creat „Comisia Biroului Politic” cunoscută ca fiind şi “Comisia Tihonov – Râjkov” şi a cărei misiune consta în pregătirea reformei economice în Uniunea Sovietică.

Dezintegrare controlată pentru o nouă revoluţie

Care era modelul economic pe care îl adoptaseră?

În aparatul de lucru al „Comisiei Biroului Politic” se aflau tineri economişti, precum viitorul prim-ministru Egor Gaidar şi omul de afaceri Piotr Olegovici Aven, iar pentru scrierea unor capitole au fost chemaţi cei din “echipa lui Ciubais” din Leningrad. Rezultatul activităţii „Comisiei Biroului Politic” a fost un document de 120 de pagini intitulat “Concepţia perfecţionării mecanismului economic”.

CREIERUL IURI ANDROPOV

Referindu-se la acest document, jurnalistul rus Oleg Grechenevsky consemnează faptul că nu se cunoaşte cu exactitate conţinutul amănunţit al documentului, însă acesta nu prognoza, în mod sigur, demolarea a tot şi construirea pe aceste dărâmături a unei societăţi capitaliste. Modelul de perspectivă pentru URSS era Ungaria acelei perioade. În proiectul KGB de reformă economică a sistemului socialist sovietic grosul „tinerilor economişti” provenea din Institutul Central pentru Economie şi Matematică (ŢEMI), însă nucleul conducător al acestei grupări s-a format la Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Cercetărilor Sistemice (VNIISI).

Cum s-a ajuns la ideea destrămării URSS?

Operaţiunea denumită „Golgota”, după mărturisirile fostului general KGB Mihail Liubimov, urma să aibă patru etape: 1) dezorganizarea sistematică a rânduielilor politice şi economice din URSS; 2) introducerea forţată a sistemului capitalist în varianta lui sălbatică; 3) prelungirea direcţionată a haosului; 4) revoluţia socialistă. Avea să urmeze în istoria Uniunii Sovietice şi a lumii ceea ce poate fi denumit ca fiind „COMPLOTUL DE FUM”.

Noul Imperiu Rus alege a treia cale

În final, la ce fel de revoluţie socialistă trebuia să se ajungă?
Greu de spus. În viziunea lui Aleksandr Feodorovici Kerenski, bolşevismul era „socialismul sărăciei şi al foamei”, iar socialismul nu putea fi conceput fără componenta sa democratică. Într-un stat carenu respectă personalitatea omului şi drepturile lui, nu se poate vorbi de eliberare socială care rămâne astfel un simplu deziderat. La peste nouă decenii de la evenimentele din acel„octombrie roşu”, numeroşi istorici ruşi sunt convinşi că revoluţia rusă a fost un accident ce a deturnat Rusia de la drumul ei pre-revoluţionar, de la cursul ei, „natural”, de ţară bogată, muncitoare, ce putea fi orientată spre democraţie. După o perioadă extrem de dificilă pentru ruşi, observăm că în Federaţia Rusă are loc o consolidare a puterii prezidenţiale şi faptul că Rusia experimentează o „a treia cale”, în drumul spre constituirea „Noului Imperiu Rus” („Noua Rusie”), fără a renunţa la obiectivele de politică externă ale Imperiului Romanovilor. 

Cum urma să acţioneze KGB?

La 25 septembrie 1987, Filip Bobkov, primul-adjunct al preşedintelui KGB, avea să rezume într-un discurs, rolul KGB în desfăşurarea procesului de perestroika, insistând asupra faptului că scopul final era să asigure dezvoltarea perestroikăi prin mijloace cekiste şi să apere revoluţia în noile condiţii, aşa cum cekiştii au făcut-o şi după glorioasele zile din Octombrie 1917.

Rolul aparatului KGB în ceea ce priveşte perestroika şi glasnost-ul, a fost analizat de către CC al PCUS, la 10-12 decembrie 1987, în prezenţa lui Anatoli Lukianov, responsabil, în cadrul Secretariatului Comitetului Central al PCUS, cu activitatea organelor de securitate sovietice. Analiza muncii desfăşurate de ofiţerii KGB va releva faptul că „apare ceva asemănător unei opoziţii”.

Printr-o circulară din 2 februarie 1988 se va permite ca, în caz de necesitate operaţională urgentă, grupurile operaţionale ale KGB să poată fi formate pentru o durată de până la doi ani, fiind constituite din ofiţeri detaşaţi din alte departamente, fără ştiinţa şi fără a avea în mod imperios acordul forurilor centrale. „Conspiratorii” din KGB îşi întăreau, astfel, poziţia.

Cum urma să fie acest plan pus în practică?
Viktor Cebrikov, preşedintele KGB, a cerut perfecţionarea muncii cu reţelele de agenţi şi utilizarea mijloacelor de informare în asigurarea victoriei perestroikăi. La 14 octombrie 1988, conducerea KGB emite o circulară cu un titlu extrem de explicit: “Îmbunătăţirea muncii cu agenţii în actualele condiţii”. Ordinele erau extrem de clare pentru ofiţerii KGB, respectiv: 1) fiecare ofiţer trebuia să stăpânească arta de a lucra cu masele; 2) trebuia să ştie să poarte un dialog în atmosfera cea mai politizată cu putinţă, fără a cădea în confruntare şi filosofie inutilă; 3) să facă mult mai des referiri la valorile umane comune; 4) să pună accentul pe apărarea drepturilor omului, pe nonviolenţă, pe dreptate socială etc. Aceste ordine şi indicaţii erau date într-un moment în care unii dintre agenţii folosiţi pentru a controla elementele naţionaliste căzuseră sub influenţa lor, iar unii intelectuali au refuzat să mai colaboreze cu ofiţerii KGB.

KGB ordonă crearea Fronturilor

În acea perioadă au apărut ca ciupercile după ploaie Fronturile Populare pe tot cuprinsul URSS. Sunt şi ele opera KGB?
Trebuie menţionat faptul că apariţia Fronturilor Populare a fost decisă ca urmare a întrunirii din martie 1988, desfăşurată într-o vilă de la periferia Moscovei, a unui mic grup de experţi şi de responsabili ai PCUS care vor pune la punct o politică naţională coerentă.

La 6 martie 1988, juristul Boris Kuraşvili, un apropiat al lui Alexandr Iakovlev, va publica înNouvelles de Moscou un articol intitulat „Trebuie să formăm fronturi naţionale?” Unul dintre iniţiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan, Hikmet Hadjizadeh, avea să mărturisească, peste ani, că a înţeles că exista încuviinţare de sus şi, astfel, s-a născut speranţa că se va putea profita de breşă. Aceasta a a pus stăpânire pe minţile şi sufletele naţiunilor şi naţionalităţilor din spaţiul sovietic. 

Apariţia Fronturilor Populare în republicile sovietice va antrena în scurt timp, în ciuda precauţiilor luate de iniţiatorii din umbră, şi-a supravegherii acţiunii de către ofiţerii KGB, o evoluţie pe care iniţiatorii perestroikăi nu o doriseră. Politologii ruşi Vladimir Soloviov şi Elena Klepikova consideră că principala cauză a eşecului restructurării constă în faptul că elita birocratică şi de intelligence a Uniunii Sovietice a subestimat forţa adormită a naţiunilor, dorinţa lor de libertate şi independenţă. „Oamenii” KGB-ului aflaţi în fruntea mulţimilor au fost nevoiţi să strige tot mai tare în lupta cu “ocupanţii” pentru a putea să-şi menţină puterea asupra mulţimii care se radicaliza din toate punctele de vedere cu fiecare clipă care se scurgea. 

Cunoscutul disident Vladimir Bukovski, referindu-se la planurile secrete ale KGB pentru reformarea Imperiului Sovietic, atrăgea atenţia asupra faptului că dincolo de orice plan, în clipa când poporul a ieşit în stradă, având destule nemulţumiri şi năzuinţe, elita comunistă a pierdut în parte controlul evenimentelor.

Mâna lungă a KGB s-a întins dincolo de graniţele URSS

Cum a acţionat conducerea URSS în restul lagărului socialist?
Alexandr Iakovlev, fost „locotenent” al lui Mihail Gorbaciov şi unul dintre intimii lui sfătuitori, insistă asupra faptului că liderii sovietici ai momentului nu au jucat niciun rol în înlocuirea foştilor secretari generali ai partidelor comuniste din ţările socialiste. Spre exemplu, Alexandr Iakovlev povestea, în interviul acordat jurnalistei franceze Lily Marcou în 1991, despre nenumăratele discuţii avute cu Erich Honecker, precum şi cu alţi membri ai Biroului Politic al PSUG, care erau în dezacord cu tezele sovietice. Lucru care s-a întâmplat şi la Sofia, Praga, precum şi Bucureşti.

Alexandr Iakovlev mărturisea că Ceauşescu şi Gorbaciov nu găseau un limbaj comun şi că pentru liderii de la Kremlin era clar că ce se petrecea în România nu avea nimic în comun cu socialismul.

Totuşi, opinia publică internaţională avea să fie informată, prin intermediul ziarului parizian Libre Journal, din septembrie-octombrie 1990, de existenţa unei „antene” ultra-secrete a KGB, codificată „Linci” (“Fulgerul”), care acţionase în RDG, de la mijlocul anilor ’80, independent de sediul KGB de la Karlshorst şi fără vreo legătură cu STASI. „Linci” aparţinea Departamentului 4 (RFG, RDG şi Austria), din Direcţia Generală I a KGB-ului din Moscova, şi avea drept misiune „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului în vederea reunificării”. Uriaşele demonstraţii de masă din RDG, cu caracter anticomunist şi antisovietic, ce însumau câte 100.000 de oameni, compromiterea unor lideri politici est-germani, precum Hans Modrow, demolarea Zidului Berlinului, şi nu numai, sunt, după cum susţin istoricii germani Ralf Georg Reuth şi Andreas Bonte în lucrarea „Das Komplot” (apărută la München în 1993), opera „Linci”. Nemulţumirile foştilor lideri politico-militari est-germani provin din faptul că cererile foştilor ofiţeri şi agenţi ai STASI, care se temeau de persecuţii după reunificare, au fost întâmpinate cu o atitudine rezervată de către sovietici. Generalul Markus Wolf, fostul şef al Informaţiilor Externe din STASI (HVA), declara că a fost ultima trădare a prietenilor lor est-germani de către sovietici. Markus Wolf regreta faptul că sovieticii uitaseră de activitatea de peste patru decenii a STASI care contribuise la întărirea influenţei sovietice în Europa.

Golgota românească: „Anihilaţi nucleul Iliescu – Măgureanu!”

Dar în România?
În ceea ce priveşte România, putem spune că exista o stare de aşteptare în rândul Armatei, Securităţii, activului de partid şi de stat, al întregului popor român. Într-un raport al STASI, din 5 septembrie 1988, obţinut din mediul politico-diplomatic al Alianţei Nord-Atlantice, aflat foarte probabil şi pe masa de lucru a ofiţerilor din Departamentul 5 al Direcţiei Generale I a KGB, se putea citi, cu referire la Securitatea României socialiste, faptul că „organele de securitate ale Republicii Socialiste România sunt pe deplin funcţionale şi capabile să asigure o supraveghere de amploare şi neîntreruptă a populaţiei, precum şi să recunoască la timp o evoluţie încordată a evenimentelor care ar duce la schimbarea situaţiei”. 

Din document se vede că Securitatea împărtăşea temerile colegilor de la STASI: „Chiar şi în rândurile organelor de securitate predomină, în ciuda rezervelor interne existente faţă de conducerea lui Ceauşescu, teama că în cazul unei soluţionări violente, respectiv într-un caz extrem, îşi vor pierde toate privilegiile şi bunurile materiale şi vor fi tratate aşa cum au fost trataţi membrii organelor de securitate în timpul contrarevoluţiei din Ungaria. Atât organele de securitate cât şi forţele armate aşteaptă să afle care este părerea adversarului despre schimbările care vor avea loc după moartea lui Ceauşescu”, scriau analiştii STASI.

În aprilie 1989, şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS), generalul-colonel Iulian Vlad, a reuşit să obţină acceptul lui Nicolae Ceauşescu pentru anihilarea printr-o supraveghere strictă, precum şi prin alte mijloace specifice muncii de intelligence, a grupului disident Ion Iliescu – Virgil Măgureanu. Un grup despre care DSS-ul era convins că avea relaţii extrem de strânse cu KGB&GRU. Acesta este unul dintre cele mai delicate episoade din istoria post-revoluţionară a opoziţiei politice anti-ceauşiste şi lipsa unor documente, în acest sens lasă loc pentru nenumărate întrebări şi ipoteze. Minuscula opoziţie politică anti-ceauşistă de care aveau, totuşi, atâta nevoie românii, Occidentul şi Răsăritul, deopotrivă, era anihilată complet şi acest lucru merită o discuţie aparte.

CIA e oarbă şi nu vede cârtiţele

Serviciile secrete occidentale au fost la curent cu planurile sovieticilor? Au încercat să le contracareze sau au sperat că le vor folosi în interes propriu?
Robert Gates, ex-director CIA, referindu-se la „perestroika”, afirma că intelligence-ul american a prevăzut cu precizie că încercarea de a restructura sistemul economic centralizat de stat nu va avea succes. Începând cu 1987, CIA a furnizat detalii precise despre eşecul reformei lui Gorbaciov şi despre criza economică tot mai mare din Uniunea Sovietică. Totuşi, la nivelul CIA, la începuturile „perioadei Gorbaciov”, nu exista un consens cu privire la modalitatea de interpretare a evenimentelor din URSS. La începutul anilor ’80 în CIA exista un conflict între şeful CIA Robert Gates şi Melvin Goodman, şeful de divizie de la SOVA (Biroul de analiză al CIA pentru URSS). Melvin Goodman susţinea că în URSS au loc schimbări reale, în timp ce Robert Gates era acuzat de politizarea informaţiilor şi de faptul că încearcă să suprime părerile aflate în dezacord cu linia dură pe care o promova.

Programul politic lansat de Mihail Gorbaciov a dus în final, la ceea ce avea să-i declare politologul rus Gheorghi Arbatov, în 1989, unui general american, în timpul unei vizite la Bonn: „O să facem un lucru nemaipomenit, o să vă lipsim de duşmanul vostru!”. Afirmaţiile lui Gheorghi Arbatov devin cu atât mai interesante în condiţiile în care politologul rus, care este şi directorul Institutului din Moscova pentru Statele Unite şi Canada, a fost identificat ca fiind ofiţer acoperit al Direcţiei Generale I a KGB, cu numele de cod VASILI.

Totodată, nu trebuie să uităm că la 26 februarie 1994 a venit cutremurul în sediul central de la Langley. Pe primele pagini ale ziarelor şi la posturile de televiziune, cu titluri mari, era anunţată arestarea unui „cuplu de spioni CIA”. Coşmarul unei cârtiţe KGB infiltrată în CIA devenise, astfel, o realitate. David Wise, un reputat ziarist american şi autor al unor cărţi despre istoria şi operaţiunile secrete ale CIA, avea să scrie că acest „caz Aldrich Ames” scoate în evidenţă faptul că CIA, adesea înfăţişată ca o organizaţie secretă care dirijează abil din umbră evenimentele globale, este de fapt o birocraţie obosită, care trăieşte în trecut, poartă ochelari de cal şi este măcinată de carenţe profunde. Ziaristul David Wise, analizând activitatea CIA, aprecia că de la criza din Cuba (1962) şi afacerea Iran-contra, agenţii secreţi ai CIA au provocat dezastre după dezastre, iar analiştii CIA au judecat greşit aproape fiecare evoluţie principală din lumea postbelică, realizând şi cea mai spectaculoasă eroare: eşecul categoric de a prezice colapsul URSS.

Gorbaciov a abandonat „Golgota” şi a fost măturat

Mihail Gorbaciov a părut ataşat până la sfârşit de socialism, spre deosebire de Boris Elţîn sau Vladimir Putin, de exemplu… Aceştia doi din urmă par să fi aplicat punct cu punct planul Golgota.
Caracterizându-l pe ultimul secretar general al PCUS, Françoise Thom era de părere că vanitatea, dorinţa de a fi adulat în Occident şi în ţară l-au împins pe acesta să se transforme în campionul “schimbării”, dorind, totuşi, gloria „democratului” în Occident, şi acasă puterea dictatorului comunist. Cel mai bun portret al lui Gorbaciov a ieşit de sub pana lui Pavel Felgenhauer, jurnalist la Nezavissimaia Gazeta, care scria: „Izbucnirile nervoase, aproape isterice, alternau cu lungi faze de pasivitate apatică. Adesea neaşteptat de prompt în a ceda şi a fi de acord, i se întâmpla să facă dintr-o dată dovada unei încăpăţânări subite, să se vexeze fără a da vreun avertisment – era în mod constant imprevizibil în comportamentul său, ceea ce nu înceta să perplexeze pe oricine. Ne întrebam ce voia, de fapt, Gorbaciov. Acum e clar că nu ştia nici el… Gorbaciov, zâmbitor, vorbăreţ şi mereu inconstant, atât la bine cât şi la rău…”.

Noua linie de politică externă inaugurată la Kremlin reprezenta aplicarea la politica internaţională a strategiei ideologului comunist italian Antonio Gramsci, respectiv renunţarea la cucerire prin intermediul luptei de clasă şi recurgerea la strategia şantajului nu prin forţă ci prin slăbiciune, în parte reală, în parte simulată, pentru a-şi asigura ajutorul şi simpatiile occidentale.

Referindu-se la Mihail Gorbaciov şi la noua sa politică, Oleg Gordievski, unul din cei mai importanţi transfugi ai KGB, era convins de faptul că cele întâmplate n-au fost lucrul pe care şi l-a dorit sau spre care a ţintit Gorbaciov. Acesta a creat o mişcare în sensul schimbării, dar această schimbare a prins atâta avânt, încât i-a scăpat de sub control. Unele ezitări ale sale în procesul de reformare a Uniunii Sovietice l-au făcut să se despartă de principalii săi colaboratori, precum Alexandr Iakovlev şi Eduard Şevardnadze, iar forţele conservatoare din PCUS au încercat să-şi ia o revanşă asupra reformatorilor în august 1991.

DOI PENTRU „GOLGOTA”. Gorbaciov a abandonat planul și a fost măturat. Putin pare să îl aplice fidel, punct cu punct FOTO: REUTERS

Rolul lui Mihail S. Gorbaciov în evenimentele din 19 – 21 august 1991 rămâne sub semnul întrebării, însă după cum scria ziarul Komsomolskaia Pravda, la 26 decembrie 1991, la plecarea lui de pe scena politică a lumii: „A făcut tot ce a putut. Şi ceea ce s-a făcut nu putea să fie făcut decât de el”. El a fost cel mai strălucit „locotenent” al lui Iuri V. Andropov în încercarea lui şi a unei elite birocratice şi de intelligence sovietice de “a pleca pentru a rămâne”. Între convingerea lui Zbigniew Brzezinski („O Rusie imperială nu ar putea fi o Rusie democratică”) şi cea a lui A. F. Kerenski („Rusia va deveni o ţară democratică”) se află Rusia lui Medvedev şi Putin ale cărei evoluţii, în arena relaţiilor economice şi politice internaţionale, sunt surprinzătoare astfel încât „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică precum a fost de atâtea ori în decursul istoriei. 

SURSA: http://www.evz.ro

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: