CUGET LIBER-blog public românesc!

15/09/2011

Cazul Ion STURZA


Firma lui Sturza nu a repatriat jumatate de milion de dolari. Fiind ministru acesta isi anula datoriile fata de stat

7 octombrie 1998. intr-o sedinta a grupului de experti creat de Ministerul Economiei (condus pe atunci de ministrul Ion Sturza) pentru studierea cazurilor de nerepatriere a mijloacelor provenite din comertul exterior, s-a decis sa fie prelungite termenele de repatriere a valutei pentru 6 agenti economici. Propria sa firma, Incon SA, care datora statului suma de 533.449 dolari SUA (nerepatriati) a fost exclusa de la control. Firma sa avea cea mai mare suma de valuta nerepatriata.

in procesul-verbal al sedintei grupului de experti sunt indicate 16 incarcaturi cu concentrat de suc de mere care au trecut vama in perioada 10 martie – 5 aprilie 1998. Dupa lege, orice agent economic care exporta marfa din Moldova are obligatia sa repatrieze valuta in maximum trei luni de la data trecerii prin vama.

Daca Incon SA ar fi fost penalizat conform legii, Sturza ar fi trebuit sa achite, pe langa jumatatea de milion de dolari datorata statului si o amenda de 80.000 dolari catre Bugetul de stat. Incon SA a fost eliberata de la plata amenzii si a fost trecuta cu vederea inapoierea sumei de peste 500.000 de dolari.

Aceasta faradelege a fost savarsita nemijlocit de Dumitru Braghis, pe atunci viceministru al Economiei. Este limpede ca Sturza a comis un abuz in serviciu, o escrocherie cu ajutorul adjunctului sau Dumitru Braghis (exprim-ministru).

Astfel, D. Braghis a manifestat fie slugarnicie fata de sef, calcand legea in picioare, fie a fost rasplatit gras pentru aceasta faradelege. intre timp, pe langa datoria fata de Bugetul de stat Compania Incon-grup, in care sunt cuprinse si cele trei fabrici de conserve din Cupcini, Floresti si Ungheni, a acumulat datorii catre creditorii occidentali de 21 de milioane de dolari americani si se afla in prag de faliment.

Proiectele de afaceri ale lui Sturza presupuneau investitii de circa 23 mln dolari SUA din partea Corporatiei Financiare Internationale (IFC), membra a grupului Bancii Mondiale care sprijina, de regula, proiecte din sectorul privat. Cota de participare a IFC intr-un proiect este limitata la 25% din costul estimat si, rareori, poate sa atinga o cota de circa 50% din costul proiectului. Aici, de fapt, a fost buba. Incon-grup a considerat drept cota de participare utilajul din dotatie, dar acesta nu era de ajuns si a fost nevoie sa apeleze la creditare. La proiect a participat cu importante fonduri si Moldova Agroindbank. Problema cea mare a constat in faptul ca contractul de finantare a fost pregatit si semnat, in numele tuturor participantilor la proiect, de managerii IFC. Ce prevedea contractul, nu stia nimeni, in afara, credem, de Ion Sturza, care a tacut atunci pentru ca Incon-grup era deja pana peste cap inglodat in datorii fata de IFC si bancile moldovenesti. Probabil, spera sa-si rezolve problemele financiare de la Incon-grup prin ascensiunea la putere. Dar nu a reusit.

IFC a investit in proiect doar 4 mln de dolari. Asa ca cele 3 fabrici de conserve, cu cele mai bune rezultate pe atunci, s-au pomenit, pe rand, inglodate in datorii. Numai Combinatul de la Cupcini are datorii fata de Moldova Agroindbank cifrate la 600 mii de dolari si 1,2 mln de lei. Soarta acestor trei fabrici este pecetluita, iar o data cu ele si cea a Incon-grup.

 Guvernul Sturza a compromis privatizarea S.A «Tirex-petrol»

3 decembrie 1999. Principalul vinovat de tergiversarea procesului de privatizare a S.A «Tirex-petrol» o poarta guvernul condus de Ion Sturza. Economistul Eugeniu Garla, afirma ca anume deputatii PD s-au opus in permanenta formulei de conlucrare cu Romania. Dupa ce Legea cu privire la proiectul individual de privatizare a S.A «Tirex-petrol» a fost totusi adoptata, a inceput un nou val de tergiversari procesului de privatizare a Companiei – de data aceasta din partea guvernului Sturza si a conducerii intreprinderii in cauza. Acestia au amanat constient prezentarea materialelor necesare pentru semnarea contractului de vanzare-cumparare. Scopul guvernului Sturza a fost de a tergiversa, timp de trei luni, procesul de negocieri, deoarece, conform Legii cu privire la privatizarea «Tirex»-ului, daca in aceasta perioada nu era semnat contractul de vanzare-cumparare, partea romana pierdea dreptul sa poarte negocieri. Ion Sturza si-a manifestat, in acest fel, pozitia dusmanoasa fata de Parlament si fata de Romania.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: