CUGET LIBER-blog public românesc!

24/01/2010

151 de ani de la Unirea Principatelor Române


Prin tratatul de pace încheiat la Paris la 18 / 30 martie 1856, Principatele Române erau situate sub garantia colectiva a Puterilor semnatare ale actului international. Se solicita întrunirea la Bucuresti a unei comisii alcatuite din reprezentantii statelor semnatare, având obligatia de a cerceta starea interna a tarii si a face propuneri cu privire la reorganizare.

Turcia trebuia sa se îngrijeasca de convocarea, în cele doua Principate, a unor Divanuri Ad-Hoc, care sa dea expresie dorintei românilor. Înca de la începutul lucrarilor Congresului, reprezentantii marilor Puteri erau informati în legatura cu dorinta de unire a românilor, si în timpul dezbaterilor a iesit în evidenta pozitia diferita a Puterilor fata de Unire. Franta sustinea înfaptuirea Unirii sub un principe strain; pentru Unire s-au pronuntat Rusia, Prusia si Sardinia; Anglia nu s-a pronuntat, problema ramânând deschisa. Împotriva Unirii au fost de la început, Turcia si Austria, pentru ca fiecare avea sub stapânire teritorii românesti.

Dupa anul 1853, pasoptistii moldoveni si munteni s-au reîntors masiv în tara; conducatorii miscarii unioniste s-au organizat în câte o formatiune politica denumita „Partida nationala”; s-au format Comitete ale Unirii, care au facut o larga popularizare programului politic national: autonomia si neutralitatea Principatelor, unirea, print strain, guvern reprezentativ, o singura Adunare.

Lucrarile Adunarii Ad-Hoc s-au deschis în septembrie 1857, si pentru prima oara au fost prezenti si deputati tarani, si tot pentru prima oara toate fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte într-o chestiune cruciala pentru viitorul României. În zilele de 7-8 / 19-29 octombrie, Adunarile Ad-Hoc ale Moldovei si Tarii Românesti au votat rezolutii asemanatoare, exprimând, unanim, vointa lor de unire: unirea Principatelor intr-un singur stat; autonomia si neutralitatea noului stat astfel format; print strain dintr-o familie domnitoare europeana, inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ si constitutional, garantia colectiva a celor 7 puteri.

Cererile Adunarilor Ad-Hoc, cuprinse într-un raport al Consiliilor puterilor europene, au fost înaintate reprezentantilor puterilor garante la Conferinta de la Paris din 10/22 mai – 7/19 august 1858. A fost adoptata o Conventie care cuprindea statutul international si principiile de organizare a Principatelor; se oferea românilor o unire incompleta.

Statul astfel rezultat urma sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, dar cu exceptia a doua institutii cu adevarat unice – Comisia Centrala si Înalta Curte de Casatie si Justitie – ambele cu resedinta la Focsani, în cele doua tari ar fi trebuit sa fie doi domni, adunari si guverne separate. Trebuie precizat ca prin Conventie, nici nu se încuraja, nici nu se descuraja „Partida Nationala” din cele doua tari în aspiratia ei spre unire, întrucât nicaieri nu se stipula ca domnii alesi în cele doua tari trebuie sa fie persoane separate.

Era nevoie ca unirea sa fie înfaptuita printr-un energic act national, care sa puna diplomatia europeana în fata unui fapt împlinit. De aceea, pe buna dreptate V. Boerescu, în „Nationalul” din 14/26 august 1858 arata: „Europa ne-a ajutat … ramâne a ne ajuta noi însine. Noi multumim Europei ca ne-a aratat ca Unirea poate fi posibila”.

În Adunarea Electiva a Moldovei, dupa mai multe dispute, a fost propus si ales în unanimitate domn la 5/ 17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza, „om nou la legi noi” – dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu.

Adunarea Electiva a Tarii Românesti era însa dominata de conservatori, de aceea victoria cauzei nationale era posibila numai prin interventia hotarâta a maselor.

Peste 30.000 de oameni s-au aflat în preajma cladirii Adunarii în acele zile istorice; într-o sedinta secreta deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea tot a lui Alexandru Ioan Cuza, propunere acceptata în unanimitate.

Alegerea aceluiasi domn în ambele Principate a reprezentat o însemnata victorie a poporului român în lupta pentru formarea unui stat national unitar.

Puterile europene, întrunite la Conferinta de la Paris, la 26 august / 6 septembrie 1859, si sub presiunea evenimentelor internationale – izbucnirea razboilui Frantei si a Sardiniei împotriva Austriei era iminent – au fost nevoite sa accepte faptul împlinit de români; Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat vineri, 22 ianuarie a.c., la Cercul Militar Naţional, la Adunarea Solemnă dedicată Unirii de la 1859 –„Unire, onoare şi credinţă străbună – 151 de ani de la Unirea Principatelor Române”.

Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:
„Încep prin a felicita Ministerul Apărării şi Comitetul de Iniţiativă pentru organizarea acestui eveniment. Din câte ştiu, este prima dată când la Bucureşti se declanşează o suită de manifestări dedicate zilei Unirii. Este un eveniment care, eu cred, începe să pună în valoare Unirea de la 1859 în toată dimensiunea ei. Unirea de la 1859 îşi găseşte leagănul manifestărilor, în ultimii ani, la Iaşi şi la Focşani, dar implicarea Bucureştiului, care a devenit capitala României, era necesară şi acţiunea cred că este menită să marcheze momentul în care în mod egal şi Bucureştiul va sărbători Ziua Unirii aşa cum o face Iaşiul şi Focşaniul. Privind înapoi cu 151 de ani constatăm că momentul Unirii Principatelor a fost elementul fundamental al creării statului naţional român, un moment care a încununat aspiraţii ale unor generaţii ce şi-au făcut din Unire un crez, care şi-au făcut din unitatea românilor şi a României un mod de viaţă. De aceea, astăzi, când unii vorbesc despre un altfel de stat decât stat naţional şi unitar ne dăm seama cât de departe sunt de aspiraţiile poporului român, de aspiraţiile Bisericii şi a Armatei Române – pilonii care, alături de politicieni, au declanşat procesul de formare a statului unitar, naţional român. Dacă privim la momentul 1859 nu putem constata decât că urgenţele rezultate după Unire sunt destul de apropiate de priorităţile pe care le avem şi astăzi: lege care să domine arbitrariul, legea aşezată deasupra voinţei unor grupuri ale vremii, educaţie, stat modern. Ceea ce ne poate îndrepta spre concluzia că modernizarea statului, un sistem de educaţie modern, o legislaţie care să stea deasupra voinţei oamenilor reprezintă constante ale unui stat care trebuie să fie într-un aproape continuu proces de reformare a instituţiilor sale. Antevorbitorii au spus multe despre rolul fundamental al Armatei în toate momentele majore ale istoriei noastre. Pentru că acest eveniment a creat prilejul unui semn de recunoştinţă pentru eroii de astăzi trebuie să adresez mulţumiri acelora care prin jertfa lor construiesc România de astăzi. Militarii căzuţi în Balcanii de Vest, în Irak, în Afganistan sunt făuritorii istoriei moderne a României.
Chiar ieri, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi după o consultare cu generalii Armatei Române, am stabilit ca România şă-şi crească participarea în Afganistan cu încă 600 de militari. Sunt oameni care merg în misiune în primul rând pentru România. Ameninţările majore ale zilelor noastre – terorismul şi acţiunea militară fără reguli – trebuie combătute cât mai departe de teritoriul naţional, cât mai departe de Marea Neagră. De aceea, mi se pare extrem de potrivit că astăzi, când comemorăm 151 de ani de la Unirea Principatelor, au fost aduşi în atenţia noastră cei care au căzut la datorie pentru construcţia viitorului României. Ei sunt probabil avangarda după care va urma şi toată naţiunea, dar sunt primii aflaţi în liniile de construcţie a unei Românii sigure, a unei Românii care să garanteze naţiunii ei siguranţă, securitate şi o evoluţie către prosperitate. Ştiu că astăzi se vorbeşte de criză, o realitate, o criză economică, dar din care avem toate premisele să ieşim în următoarele luni. Şi am convingerea că trimestrul doi al anului 2010 va însemna reluarea creşterii economice ceea ce ne va permite să evoluăm pozitiv în toate domeniile pe care ni le dorim a fi mai bune, fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de educaţie, fie că vorbim de justiţie, fie că vorbim de nevoile Armatei. La 151 de ani de la Unirea Principatelor, permiteţi-mi să mulţumesc celor care au avut iniţiativa organizării acestui eveniment, permiteţi-mi să mulţumesc Preafericirii Sale pentru prezenţă, preşedintelui Academiei Române, ministrului Apărării Naţionale, generalilor, politicienilor care se află aici pentru a marca unul dintre cele mai importante momente ale istoriei României. Vă doresc La mulţi ani! Vă doresc multă sănătate dumneavoastră şi tuturor românilor oriunde s-ar afla, în ţară, în teatre de operaţii sau în afara frontierelor ca români care păstrează cetăţenia statului român. Vă mulţumesc!”

sursa:http://www.rgnpress.ro

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: