CUGET LIBER-blog public românesc!

23/12/2009

România va deschide 5 birouri de primire a cererilor de cetăţenie


Potrivit unei Hotărâri a Guvernului României vor fi înfiinţate cinci birouri teritoriale unde se vor înregistra cereri de redobândire sau acordare cetăţenie.
În cadrul Direcţiei Cetăţenie, vor funcţiona 5 birouri teritoriale, câte unul în Suceava, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Galaţi. La aceste birouri se vor înregistra cererile de redobândire sau acordare cetăţenie română. 15 posturi sunt acordate pentru aceste birouri, dar, pentru 2010 nu sunt finanţate.
În octombrie, Guvernul României a aprobat un memorandum, prin care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) a propus reorganizarea Direcţiei Cetăţenie prin transformarea acesteia, începând cu anul 2010, în Agenţia Naţională de Cetăţenie, aflată în coordonarea directă a MJLC. Propunerea are în vedere decongestionarea activităţii Direcţiei Cetăţenie, în condiţiile în care capacitatea administrativă a acestei direcţii nu a putut creşte corespunzător, din cauza constrângerilor legislative şi bugetare, se arată intr-un comunicat al MJLC remis Agenţiei NewsIn.
Prin această măsură, se urmăreşte că dosarele de redobândire a cetăţeniei române să fie preluate mai rapid şi procesate într-un termen de maximum 5 luni, se precizează în comunicat. În comunicatul MJLC se mai arată că Direcţia Cetăţenie va fi reorganizată atât sub aspectul personalului şi atribuţiilor, cât şi al bugetării, noua structură având posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în mod descentralizat, urmând a fi înfiinţate birouri teritoriale, în special in judeţele de la graniţa de est.

MJLC şi MAE vor încheia protocoale de colaborare privind procedura de preluare, înregistrare şi verificare a dosarelor de cetăţenie, iar pentru eficientizarea modului de lucru, Ministerul Justiţiei va propune măsuri concrete de îmbunătăţire a cadrului legislativ existent.
În mai, senatorul ales ca reprezentant al românilor din Europa şi Asia, Viorel Badea, a spus că, potrivit ordonanţei de modificare a Legii cetăţeniei, cererile de obţinere a cetăţeniei pot fi depuse şi la prefecturi. „Depunerea cetăţeniilor nu se va mai face ca pană acum numai la Ministerul Justiţiei, ci şi la prefecturi şi la toate oficiile consulare ale României. Aceştia sunt paşi absolut esenţiali, pentru că nu vom mai avea cozi sau alte manifestări nedemne”, a declarat Badea.

sursa:www.jurnal.md

2 comentarii »

  1. esti un prapadit , ce te ocupi de birfeli.
    Adu+ti aminte de nemernicii ce loveau in fortele de politie. Pacatosilor!!!!!!!

    Comentariu de ghfhgfh — 23/12/2009 @ 14:44 | Răspunde

    • Prapadit esti tu ma,cei care au incasat-o sa-l intrebe pe Papuc din ce cauza,nu e exclus ca tot ai lor ii lovea.

      Comentariu de Alex — 23/12/2009 @ 21:14 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.