CUGET LIBER-blog public românesc!

16/10/2009

RAIDERII „PRIVATIZEAZĂ” COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE


* sunt vizate două posturi vacante de membri, pentru Vladimir Cuciuc şi Veaceslav Mămăligă, oameni de încredere ai cunoscutului grup de firme „Elat”

În sfârşit, forţele democratice au reuşit să dărâme regimul poliţienesc instaurat cu atâta sârguinţă, pe parcursul a opt ani, de o guvernare comunistă „modernă” adeptă a practicilor ce serveau intereselor de grup. În această perioadă, de veritabilă dictatură, au fost jefuiţi, persecutaţi şi terorizaţi toţi acei care aveau ceva bunuri, dar erau „străini” de „clanurile” aflate la guvernare.

Se ştie, de asemenea, că acest regim dictatorial pomenit mai sus, care se pare că a fost răsturnat definitiv, a fost extrem de convenabil pentru unele grupări de interese, care de fapt, l-au „alimentat” şi susţinut pe parcursul timpului, pentru a-şi face liniştite mendrele şi a-şi atinge scopurile frauduloase.

Nu este pentru nimeni o noutate că baza economică este acea care, în ultimă instanţă, determină cursul de dezvoltare a infrastructurii politice. Cei care au fost la guvernare până în acest an n-au făcut decât să protejeze anumite grupări de interese şi să le creeze condiţii propice, pentru a-şi construi nestingherite imperii financiare şi a monopoliza anumite sectoare economice, pentru a putea prelua fără probleme bunuri şi proprietăţi (inclusiv din domeniul public) şi pentru a determina instituţiile statului, bugetare, să le servească propriile interese.

Aceste grupări, conform principiului „o mână spală pe alta” au îndestulat din plin guvernarea care le era extrem de „prielnică” şi nu au ezitat să sponsorizeze campaniile electorale murdare precum şi alte acţiuni similare, necesare menţinerii la putere a persoanelor care le făceau jocul şi creşterii aşa – numitei popularităţi a partidului.

Unul dintre principalele mijloace prin care erau preluate afaceri şi bunuri, ce ajutau la consolidarea bazei economice a fostului regim îl constituie atacurile de tip „raider”, care pare să fi devenit în Republica Moldova „preocuparea” de bază a numeroşi oameni de afaceri, aşa-zişi de succes.

După cum a şi fost menţionat în mass – media, de-a lungul timpului, unul dintre sponsorii importanţi ai fostului regim comunist a fost şi grupul de firme „Elat”, al cărui lider, Leonid Volneanschi, a fost decorat de două ori de fostul preşedinte Vladimir Voronin, pare-se, drept recunoştinţă pentru aportul său deosebit la susţinerea şi prosperarea regimului.

Drept dividende ale investiţiilor făcute în vechiul regim, grupul „Elat” s-a ales cu o întreprindere gigant – S.A. „Sigma”. Bineînţeles, acţiunile de preluare ale acestei societăţi au fost făcute să decurgă astfel încât să se păstreze aparenţa legalităţii.

Fraudarea de către grupul „Elat” a S.A. „SIGMA” s-a ciocnit de opoziţia unuia dintre acţionarii acestei societăţi, însă grupul „Elat” a ignorat acest lucru şi interesele respectivului acţionar şi, având siguranţa protecţiei puterii, a continuat să îşi realizeze planurile sale de deposedare a S.A. „Sigma”, care nu puteau decât să împingă societatea către faliment. Patronatul grupului de firme „Elat” a „supravieţuit” mai multor schimbări de regimuri politice şi ştie cum să-şi protejeze proprietăţile obţinute prin mijloace dubioase.

Este şi firesc ca acestui grup de firme, numit mai sus, inclus în casta celor chemaţi să decidă soarta acestei ţări şi, în special, soarta celor care îndrăzneau să se opună puterii, aşa cum a făcut C.F. „EUROPA –TRUST” (companie care a făcut ţinta a numeroase încercări de atac „raider” şi despre care am relatat pe larg în articole precedente) să nu-i pese de cei, precum compania fiduciară în discuţie, care pare-se că au fost „clasaţi” la categoria de sclavi ai guvernului.

Pentru a înfrânge rezistenţei ce i se opunea şi pentru a sancţiona companiile pentru îndrăzneala de a-l  împiedica să se „bucure” de darurile primite de la „ţar”, grupul „Elat” a apelat la serviciile cunoscutei grupări de raider, coordonată de cel cunoscut cu denumirea de „CAŞCEI” (alias VADIM CIORNEA), deja un personaj cunoscut cititorilor articolelor noastre .

Astfel, gruparea lui „CAŞCEI”, finanţată de grupul „Elat” (cu permisiunea „tătucului” de atunci) a demarat în aprilie 2009, prin intermediul Procuraturii Anticorupţie, o acţiune masivă de atac de tip „raider”, împotriva companiilor fiduciare, având drept scop lichidarea acestora.

În acest atac, grupul „Elat” urmărea lichidarea acţionarului minoritar, care deţine 26% dintre acţiunile S.A. „Sigma” precum şi crearea premiselor necesare preluării unui întreg cartier din sectorul Botanica, municipiul Chişinău, mai bine spus lotul de teren din străzile Decebal şi Sarmisegetusa. Pentru cei neiniţiaţi încă în domeniu, putem doar să subliniem că, de fapt, este vorba, de câteva zeci de hectare de pământ din sectorul Botanica, la care grupul „Elat” râvneşte de ceva vreme.

În derularea schemelor frauduloase de deposedare a S.A. „Sigma” de bunuri, grupul „Elat” s-a lovit de mai multe ori de obstacole din partea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). Asupra acestei instituţii nici grupul „Elat” şi nici gruparea coordonată de „CAŞCEI” nu deţin o influenţă absolută.

În acest sens, grupul „Elat”, prin intermediul aliatului său, Nicolae Bondarciuc, fost preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Finanţe şi Buget, care avea control asupra CNPF, a încercat să exercite influenţe asupra acestei instituţii, pentru a-şi protecţia în promovarea schemelor sale frauduloase. Însă influenţa lui Bondarciuc, pe care se miza în principal, a devenit inutilă în momentul în care i-a expirat mandatul de deputat.

În prezent, se pare că, atât grupul „Elat” cât şi „partenerul” său „CAŞCEI” nu dispun de influenţe semnificative printre funcţionarii CNPF. Doar prin intermediul avocatului Vitalie Ciofu (nume care apare ca fiind implicat în asemenea scheme de tip raider, şi nominalizat în mai multe articole precedente), gruparea lui „CAŞCEI” ar avea ceva legături cu şeful secţiei juridice a CNPF şi cu alţi funcţionari, însă se pare că aceştia nu prea au putere de decizie. Nici grupul de firme „Elat” nu prea are succes, în a influenţa CNPF, reprezentantul său V. Cuciuc încercând în zadar să corupă funcţionarii acestei instituţii.

Doi dintre membrii CNPF se află însă la sfârşit de mandat, fapt ştiut de unii reprezentanţi ai grupărilor „raider”. Asta i-a determinat atât pe „CAŞCEI” cât şi pe alţii de teapa sa să se mobilizeze pentru a-şi putea promova propriile interese în cadrul CNPF.

Astfel, grupul de firme „Elat”, prin intermediul liderului Leonid Volneanschi, negociază în prezent cu mai multe persoane influente, printre care şi liderii Partidului Liberal. Grupul încearcă să obţină desemnarea ca şi membrii CNPF a două dintre persoanele ce îi sunt devotate: Vladimir Cuciuc şi Veaceslav Mămăligă.

Cuciuc şi Mămăligă, care se consideră specialişti în fraude financiare, s-au ocupat în ultimul timp de elaborarea şi punerea în aplicare a schemelor de deposedare a S.A. „Sigma” de bunurile sale imobile, precum şi de deposedarea altor bunuri din patrimoniul statului.

Veaceslav Mămăligă a fost consilierul comunistului Nicolae Bondarciuc şi odată cu schimbarea puterii, se pare că şi el intenţionează să se reorienteze spre o altă culoare politică.

Ceea ce ne surprinde cel mai tare e însă faptul că aşa-zis renumitul Leonid Volneanschi, decorat de Vladimir Voronin, şi dat de atâtea ori ca „exemplu demn de urmat”, a început să se caine că a fost asuprit şi el de fostul regim, deşi se ştie clar cum a prosperat omul de afaceri. Se pare că domnia sa se plânge că a fost persecutat de regim şi forţat să finanţeze campaniile electorale comuniste şi să accepte ordine şi distincţii din partea fostei guvernări. Ce nu face „bietul om” pentru a-şi mai băga în buzunar ceva milioane, ca să nu moară de foame în perioada regimului democratic, care pare să reprezinte o ameninţare pentru el, deoarece militează pentru lichidarea corupţiei şi protecţionismului – cheia succesului unor afacerişti precum Volneanschi.

Din unele surse, a venit zvonul că Leonid Volneanschi a jurat credinţă Partidului Liberal şi s-a dezis de toate relaţiile sale cu partidul comunist, pentru a primi în schimb protecţia de care acum are atâta nevoie. Se mai zvoneşte totodată că, în semn de recunoştinţă şi loialitate, Volneanschi a donat 150.000 Euro liderilor respectivei formaţiuni.

Este lăudabil faptul că unii „sponsori” sau decis să abandoneze corabia comuniştilor şi să sară în barca democraţilor, însă dorim ca prin asta democraţii să nu se molipsească de obiceiurile comuniste de genul promovării şi protejării anumitor interese sau a acţiunilor de genul celor descrise mai sus.

Ca mulţi alţii care şi-au pus speranţe în schimbare dorim să nu credem în zvonurile legate de coruperea unor partide democratice, în scopul aplicării în continuare a practicilor comuniste cum ar fi determinarea instituţiilor statului să servească intereselor personale, de neglijarea normei de drept, corupţia şi protecţionismul.

În acest sens, vom face tot posibilul să scoatem în evidenţă adevărul, oricât de neplăcut şi dureros ar fi.

Publicaţia noastră online va monitoriza atent tentativele de „privatizare” a CNPF, de către unele grupări de interese, care practică metode de tip raider în promovarea propriilor afaceri, murdare, precum şi aderarea acestor grupări la formaţiunile politice democratice, aflate la guvernare, pentru a-şi atinge în continuare scopurile şi a obţine protecţia dorită.

www.hicsuntleones.eu

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: