CUGET LIBER-blog public românesc!

18/08/2009

ATAC RAIDER ASUPRA COMPANIILOR FIDUCIARE

Filed under: mass-media — Admin @ 12:05

Din publicaţiile postate pe site-ul nostru s-a putut observa că printre victimele atacurilor de tip „corporate raider” lansate de gruparea coordonată renumitul raider  cunoscut cu numele de „Caşcei” (alias VADIM CIORNEA) sunt companiile fiduciare „EUROPA – TRUST” S.A. şi „ECON RENAŞTERE”, care conform unor surse, ar administra patrimoniul obţinut în cadrul privatizării a circa 365.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova, reprezentând acţiuni şi cote de participaţiune în capitalul social în peste 600 de întreprinderi.

Credem că pentru toţi este deja evident că, de fapt, ţinta atacurilor raider sunt întreprinderile în care compania fiduciară deţine acţiuni şi cote de participare.

Astfel gruparea de raideri a lui „Caşcei” despre care se crede ca a jefuit zeci de întreprinderi, a sustras zeci de milioane de lei chiar din bugetul de stat, s-a declarat apărătoare a clienţilor companiilor fiduciare, lozincă sub care s-au declanşat atacurile asupra acestora.

Gruparea numitului „Caşcei” s-a declarat îngrijorată de soarta celor circa 365.000 de cetăţeni care deţin un patrimoniu de sute de milioane de lei şi nu ştiu ce să facă cu el …

Lăcomia …. A  dat startul campaniei raider a lui Caşcei.

Inevitabil interesele lui Caşcei  au coincis sau au intrat în conflict cu interesele altor oameni de afaceri nu mai puţin importanţi…

Unul dintre aceste conflicte de interese care au generat într-un parteneriat este cazul S.A. „SIGMA”, fostă uzină militară din perioada sovietică, care a figurat şi pe listele negre ale Serviciului de Informare (CIA) al SUA . Ceea ce face ca S.A. „SIGMA” sa atragă atenţia este un important complex imobiliar, pe care aceasta îl deţine, situat pe un imens lot de teren din sectorul Botanica, Chişinău.

Pachetul de acţiuni al statului în S.A. „SIGMA”, de 71,6%, a fost achiziţionat în anul 2008 de către compania „Elat Invest”, la un preţ de 81 505 119,32 de lei.

Cumpărarea pachetului de acţiuni s-a efectuat în baza unei scheme financiare frauduloase, pusă în aplicare de proprietarii grupului Elat încă din 1998 şi depistată de către Curtea de Conturi (n.r – dovadă stau hotărârile Curţii de Conturi nr. 66 din 10.07.2001, nr. 50 din 14.07.2002, nr. 13 din 24.02.2004, nr. 7 din 14.07.2004). Astfel scandalul legat de fraudarea S.A. „SIGMA”, din cauza slăbiciunilor cunoscute ale sistemului de guvernare, au fost muşamalizate fără probleme, iar cei vinovaţi de aceste fraude au reuşit să devină oameni de afaceri respectabil. Iar în 2008, din contul avantajelor obţinute în urma fraudării S.A. „SIGMA”, ei au reuşit să cumpere pachetul statului în această societate, devenind până la urmă şi proprietari. Business în stil moldovenesc –  cine fură acela are …

Imediat după ce la S.A. „SIGMA” şi-au făcut apariţia noii proprietari, au început transferurile masive de clădiri şi a altor bunuri imobile către grupul de firme „Elat”.

În acel moment a intervenit şi C.F. „EUROPA-TRUST” S.A. deţinătorul a 26,15 % de acţiuni în S.A. „SIGMA” zădărnicind transferurile de proprietăţi de la societate către firmele grupului „Elat”. Mai mult decât atât, C.F. „EUROPA-TRUST” a pus în aplicare o serie de strategii şi mecanisme juridice, pentru a-l determina pe noul acţionar majoritar să ia în considerare şi interesele acţionarilor minoritari. Confruntându-se cu o serioasă rezistenţă din partea C.F. „EUROPA – TRUST” , „Elat Invest” a fost pusă în situaţia de a reorganiza S.A. „SIGMA” prin separarea proporţională a 26.15% din întregul patrimoniu sau să răscumpere cele 26,15% din acţiuni.

Astfel noul acţionar, care s-a văzut proprietarul tuturor bunurilor imobile a S.A. „SIGMA” şi în special a loturilor de teren şi clădiri (mai mult decât atât având şi aspiraţia de a achiziţiona întreg cartierul dintre bdul. Decebal şi str. Sarmisegetusa) nu a putut accepta ideea împărţirii bunurilor cu acţionarii minoritari, iar răscumpărarea, în conformitate cu prevederile legale, a acţiunilor în perioada de criză, cu bani numerar, era absolut neplăcută…

Atunci pentru soluţionarea problemelor s-a recurs la metodele tradiţionale moldoveneşti…

Astfel, s-a apelat la serviciile partenerilor de afaceri şi la protectori influenţi, printre care Nicolae Bondarciuc, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Buget şi Finanţe, care, printre altele, se ocupăm şi de Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi cunoscutul consilier prezidenţial pe probleme economice Oleg Reidman.

În urma intervenţiei celor doi, prin intermediul CNPF, s-a încercat blocarea C.F. „EUROPA-TRUST”, punându-se problema deposedării ei de acţiunile deţinute în S.A. „SIGMA” sau a retragerii licenţei şi a celor 26,15 % de acţiuni distribuite clienţilor, pentru a fi dispersat pachetul şi uşurată răfuiala. Acţionarul majoritar s-ar fi clarificat cu uşurinţă cu acţionarii minoritari, mulţi dintre aceştia nici măcar nu au auzit de acţiuni, iar de piaţa valorilor mobiliare nici atât…

Planul a fost unul genial ca şi schema de cumpărare a pachetului de acţiuni în S.A. „SIGMA” din contul societăţii ….. Unica problemă a fost că nu s-a reuşit totul la timp, a dat năvală campania electorală …

Între timp, pe de altă parte, de companiile fiduciare se apropia Caşcei cu gruparea sa, care, ca şi stâpânii grupului Elat , nu prea avea intenţia să împartă cu nimeni trofeele sale, printre care şi pachetul de acţiuni în S.A. „SIGMA”.

Fără a ţine cont de faptul că gruparea lui Caşcei avea ca obiectiv imediat complexurile imobiliare a S.A. „Uzina Aba-1„ , din str. Petru Rareş, 62, localizată pe un teren de circa 7 ha, în inima Chişinăului. Surse au declarat că, pentru aceste bunuri, Caşcei a şi încasat o arvună în sumă de două milioane de EURO. El nu a renunţat la ideea ca, ulterior, să treacă şi la acapararea celorlalte bunuri folosind la finanţarea campaniei sale de raider mijloacele obţinute din înstrăinarea complexului imobiliar din str. Petru Rareş 62.

Din cauză că, generalul Valentin Mejinschii, fost director al CCCEC, a pierdut şefia instituiţiei, Caşcei nu a mai beneficiat de susţinerea totală din partea CCCEC, rămânând doar cu controlul asupra Procuraturii Anticorupţie şi asupra Procuraturii Generale. De asemenea, gruparea lui Caşcei, nesigură de rezultatele alegerilor parlamentare, înainte de începerea campaniei electorale, a iniţiat mai multe atacuri de tip raider printre ţinte numărându-se şi S.A. „Carmez”, S.A. „Nord Mobila”, S.A. „Cristal Flor”, S.A. Avicola Bucovăţ etc. Deschiderea mai multor fronturi „de luptă” a implicat şi costuri neprevăzute, fapt care a şi determinat gruparea lui Caşcei să se alieze cu proprietarii grupului Elat.

Conform unor surse din anturajul lui Ruslan Purice, nume care apare frecvent implicat în atacurile de tip „raider”, cu mai multe ocazii, a confirmat că atacul asupra companiilor fiduciare este finanţat de către Leonid Volneanschi , unul dintre proprietarii grupului Elat.

Aparent, Leonid Volneanschi în urma înţelegerilor avute cu Caşcei a rămas responsabil de soluţionarea problemelor legate de CNPF, de procurorul general precum şi a altor autorităţi, utilizând în acest scop relaţiile şi influenţa lui Nicolae Bondarciuc şi Oleg Raidman.

Astfel, mai multe surse şi circumstanţe indică faptul că atacurile de tip „raider” asupra companiei sunt finanţate şi susţinute de proprietarii grupului Elat, în primul rând, cu scopul de a elimina din joc acţionarii minoritari ai S.A. „SIGMA”. De asemenea, unele surse afirmă că proprietarii grupului Elat mai pretind, în calitate de dividende, complexele imobiliare aflate în proprietatea fostei uzini militare S.A. „SEMNAL” în care companiile deţin acţiuni.

Se presupune că Leonid Volneanschi, pentru realizarea planurilor sale grandioase, având tangenţă cu piaţa financiară non-bancară şi respectiv cu împărţirea patrimoniului administrat de companiile fiduciare, l-a angajat în calitate de specialist pe V. Kuciuk.

V. Kuciuk a fost implicat în adunările generale ale acţionarilor S.A. „SIGMA” şi în alte acte de administrare corporativă a societăţii.

V. Kuciuk fost angajat al CNPF, este persoană autorizată de către protectorii grupului Elat, să aibă trecere liberă în cadrul CNPF, şi, de asemenea, a apărut în mai multe scheme de privatizare despre care se crede ca sunt frauduloase.

Totuşi considerăm, că, în momentul de faţă, nu există suficiente motive de a-i asimila pe proprietarii grupului Elat şi în special pe dl Leonid Volneanschi în grupul raiderilor, în sensul propriuzis al cuvântului, ei având doar calitatea de beneficiari ai atacurilor raider, derulate în interesul lor, de specialiştii lui Caşcei.

Vă atenţionăm că prezentul material reprezintă o informaţie analitică, orice afirmaţie fiind susceptibilă a fi pusă sub îndoială, admiţându-se posibilitatea difuzării de către gruparea lui Caşcei a infirmării celor afirmate.

www.hicsuntleones.eu

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.