CUGET LIBER-blog public românesc!

26/06/2009

VITALIE CIOFU MĂNUŞA CARE SPALA RAIDERII

Filed under: mass-media,Opinii,Recomandări,Scandalos — Admin @ 10:31

Unii susţin că numele lui VITALIE CIOFU poate fi asociat doar cu postura de jurist, ca făcând parte din cunoscuta firmă „Gladei & Partners”, din Republica Moldova, firmă ce nu mai are nevoie de prezentare. ROGER GLADEI,asociatul firmei, cu care domnul CIOFU este bun coleg, este recunoscut pentru calităţile sale de avocat ce nu-i pot fi contestate. Dar în ciuda faimei, atât numele lui VITALIE CIOFU cât şi al lui ROGER GLADEI apar ca fiind implicate într-o serie de acţiuni ce din păcate fac ca în dreptul celor doi să apară câte o bilă neagră.
Câştigurile obţinute din profesarea ca avocat par sa nu fie suficiente pentru VITALIE CIOFU, iar tentaţiile s-au dovedit mari, astfel că domnia sa pare să se fi implicat în învolburatele neguri ale atacurilor de tip „corporate raider”, asupra unor binecunoscute societăţi comerciale, acţiuni organizate de grupări cu mari influenţe care nu urmăresc decât să îşi rotunjească averile şi care, la rândul lor plătesc, tributul celor sus puşi, pentru a închide ochii la acest gen de tâlhării. În ultimul timp se impune o suspiciune rezonabilă că raiderii nu doar plătesc tributuri dar şi chiar sunt aserviţi de unii înalţi funcţionari.
Deşi cârcotaşii şi scepticii le-ar putea considera acuze gratuite şi chiar nefondate, dovezile vorbesc de la sine. Numele domnului CIOFU a apărut în câteva din cazurile prezentate în ziarul nostru online, http://www.hicsuntleones.eu specializat în descrierea atacurilor de tip „raider”. Menţionăm cazul S.A. „AVICOLA BUCOVĂŢ”, Vitalie CIOFU, figurând, printr-o procură, datând din 4 iulie 2008, ca împuternicit al directorului societăţii, Coreţchi Doremidont, să reprezinte interesele acesteia în toate instituţiile şi organizaţiile publice,întreprinderile şi societăţile private şi în toate instanţele de judecată.
Iar acesta semnează la rândul său mai multe plângeri si petiţii către instanţe, legate de societatea în cauză. A fost dovedit clar însă că se încearcă prin diverse tertipuri derutarea acţionarilor minoritari şi inducerea lor în eroare, pentru ca grupări de interese să deţină controlul societăţii spre propriul lor folos.
În acest caz, despre Vitale CIOFU se crede că joacă un important rol de intermediere în coruperea judecătorilor.
De asemenea, Vitalie Ciofu figurează în calitate de reprezentant al S.R.L. „Gasvat Grup” în mai multe cazuri de fraudare a bugetului de stat, operaţiuni suspecte de spălarea banilor, evaziune fiscală şi restituirea nejustificată a TVA.
Dovadă la implicarea domnului CIOFU în aceste tipuri de atac, adevărate modalităţi de jaf mascat o face şi faptul că numele său este legat de o serie de cazuri din trecut, în care a fost bănuit, la fel, de implicare în acţiuni „raider” şi chiar cercetat penal în stare de arest. Dar brusc, dovezile împotriva sa au dispărut şi domnul a scăpat basma curată. Este vorba despre un alt caz de atac „raider” asupra S.A.„GEMENII”.
Dar ceea ce au titrat unele publicaţii despre VITALIE CIOFU nu mai lasă loc de dubii sau de comentarii:
“P. Poroşenco, simţind că–i scapă din buzunare „Gemenii” încearcă prin reprezentantul său – juristul de la BC „Victoriabanc”, Vitalie Ciofu şi un oarecare deputat al Radei ucrainene Fialcovschi să-i ameninţe cu moartea pe unii proprietari legali şi pe administratorul SA „Gemeni”. După adresarea acestor persoane în organele de drept, cazul a fost investigat şi Vitalie Ciofu a fost reţinut şi ţinut în stare de arest mai bine de 20 de zile. P. Poroşenco, temându-se ca nu cumva Vitalie Ciofu să dezvăluie secretele şefului a sosit urgent la Chişinău. Cu ajutorul persoanelor cu înalte funcţii din R. Moldova – Secretarul Consiliului Suprem al Securităţii de Stat I. Morei şi cu grupa de susţinere, i-a obligat pe angajaţii Procuraturii să-l elibereze pe V. Ciofu”. (sursa http://www.infotag.md)
“Atunci când Direcţia de Combatere a Crimei Organizate din cadrul MAI a început cercetarea reprezentantului lui Poroşenco în RM, Vitalie Ciofu, materialele dosarului penal privind şantajul şi stoarcerea de bani au fost sustrase şi transmise Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, fapt săvîrşit cu încălcarea gravă a Codului de Procedură Penală al RM. Membrul grupării criminale transnaţionale a fost eliberat, iar colaboratorii CCCEC au sustras din dosarul penal materialele şi le-au transmis infractorului. În spatele patronatului criminalului se aflau directorul de atunci al CCCEC, Valentin Mejinschi, şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate al RM, Ion Morei”(sursa: http://www.infotag.md din 6.08.2005)
Se poate spune după toate aceste dovezi că săracul domnul CIOFU este un biet jurist inocent şi că gurile rele îl acuză pe nedrept? Probabil victimele acestor genuri de atacuri şi cei care ştiu cazurile menţionate mai sus au părerea lor şi poate au ceva de spus…
Poate domnul Ciofu este un simplu executant, dar se deduce fără prea mult efort faptul că, e mănuşa care spală multe interese ale unor personaje influente şi că e bine protejat ca nu cumva să i se „zdruncine” pretinsa reputaţie.
Probabil mulţi îşi pun întrebarea cum de fostul grefier al judecătorului Iurie Ţurcan a reuşit să scape de sub urmărire penală şi să devină unul din traficanţii de bază a grupării lui CASCEI, fiind totodată utilizat în calitate de reprezentant de prima linie în schemele criminale de tip corporate raider, cine se ascunde în spatele bietului Ciofu şi interesele cui le serveşte… O face de bună voie pentru ceva bani, sau… poate că nu are de ales…
http://www.hicsuntleones.eu

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Da da, faceti colb, sa nu se vada aceia care stau in spatele lui CASCEI si a lui Ciofu. Voi bateti numai in cei pusi in fata ca toti jurnalistii. Va e greu sa sapati ceva mai adinc. Nu Ciornea sau Ciofu fura banii din buget. Lor li se da ce se scurge printre degete. Ian puneti-va intrebarea de ce voi nu prea indrazniti sa spuneti nimic de NASU care sta in spate, ca v-ar fi gasit si voua niste pistoale droguri si documente false prin geanta sau masina.

    Comentariu de gheorghe — 28/06/2009 @ 09:29 | Răspunde

  2. VictoriaBank –HOŢi – impreuna cu echipa lui Plahotniuc.

    In urma tranzactiilor ilegale efectuate de VictoriaBank
    cu firma “Hazar-Construct” , au fost vindute apartamente si spatii comerciale de pe str. Mircea cel Batrin 22/5, si ca urmare oamenii au ramas si fara bani si fara spatiile lor achitate 100%.
    Dupa o perioada de 3 ANI de zile VictoriaBanc a facut abuz cu paza particulara, spărgînd cu forţă lacatele din spaţiile oamenilor !!!

    Comentariu de vladik — 05/09/2012 @ 05:39 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: