CUGET LIBER-blog public românesc!

28/05/2009

Cererile pentru redobandirea cetateniei romane ar putea fi depuse si la prefecturi si consulate


pasaportComisia pentru politică externă din Senatul României a adoptat ieri 27 mai, în unanimitate, un raport favorabil cu amendamente pentru modificarea Legii cetăţeniei române, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

« Am adoptat textul raportului Comisiei pentru politică externă din Senat privind proiectul de lege pentru modificarea Legii cetăţeniei române. Votul a fost unul unanim, deşi au fost unele amendamente unde a fost o majoritate şi nu o unanimitate. (…) Noi vom susţine adoptarea raportului şi proiectului de lege în plenul Senatului’, a declarat senatorul PSD – Titus Corlăţean, preşedintele comisiei.

El a explicat că senatorii din comisie au încercat, prin amendamentele aduse OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, eficientizarea procesului de verificare a dosarelor depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române.

‘Aceste amendamente au ca scop mărirea capacităţii de administrare şi procesare a dosarelor de către administraţia românească. Noi am adoptat un amendament pentru dublarea numărului de persoane angajate în Direcţia Cetăţenie care vor procesa dosarele. În textul legii, înainte de modificarea adusă de OUG, numărul acestora era de şase. Ordonanţa l-a mărit la opt, iar noi practic l-am dublat, la 12 persoane. De asemenea, menţinem eliminarea acelui termen prealabil de patru ani care îi împiedica pe cei de pe teritoriul României să depună solicitarea pentru dobândirea cetăţeniei’, a declarat preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Totodată, Titus Corlăţean a arătat că, printr-un amendament adoptat de membrii comisiei, cei interesaţi de redobândirea cetăţeniei române nu vor mai fi obligaţi să depună cererile numai la Direcţia cetăţenie din Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, cererile acestora putând fi preluate şi prin consulate şi prefecturi.

‘Am vorbit în comisie şi despre necesitatea ca cererile de redobândire a cetăţeniei să fie preluate prin toată reţeaua de consulate ale României în exterior, acolo unde există persoane care au reşedinţă în acele ţări şi care doresc să îşi recapete cetăţenia română, dar şi prin reţeaua de prefecturi a României. Potrivit proiectului de lege, astfel cum a trecut prin Comisia de politică externă, aceasta este soluţia – persoanele interesate să îşi depună dosarul la prefectura din judeţul în care ei stau’, a explicat senatorul PSD.

Titus Corlăţean a ţinut să precizeze faptul că Guvernul doreşte operarea unor modificări la nivelul instituţiilor care procesează dosarele pentru redobândirea cetăţeniei române, prin care Direcţia cetăţenie să fie înlocuită cu o autoritate care să beneficieze de un număr mai ridicat de funcţionari.

‘Astăzi am aflat din partea reprezentanţilor Ministerului Justiţiei că Guvernul, la propunerea MJ, ar dori să operaţionalizeze nişte modificări în structura administrativă care se ocupă de aceste dosare, respectiv înfiinţarea unei autorităţi şi nu a unei direcţii privind cetăţenia, aşa cum funcţionează ea în prezent. Asta înseamnă mărirea capacităţii administrative şi cu un soft cu o modalitate de depunere a cererilor cu un număr ridicat de funcţionari. Dacă această hotărâre va fi aprobată în Guvern, evident, în procedura legislativă care va urma la Camera Deputaţilor, după ce vom finaliza noi la Senat, va trebui să se ţină seama de aceste modificări, dar până una-alta vorbim, deocamdată, doar de un proiect la nivel guvernamental’, a precizat Corlăţean.

Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat a ţinut să adauge şi faptul că nu va fi vorba de o acordare a cetăţeniei în masă. ‘Este o procedură la cerere care presupune o serie de documente şi de proceduri. Statul român înţelege să îşi asume anumite responsabilităţi’, a explicat Titus Corlăţean.

Întrebat de jurnalişti care este numărul exact al cererilor depuse deja în vederea redobândirii cetăţeniei române, senatorul PSD a menţionat că Ministerul Afacerilor Externe este cel în măsură să ofere o statistică exactă.

‘Practic ce s-a întâmplat, s-a reluat procedura de depunere a unor cereri foarte laborioase anterior. Acum, oamenii care au aşteptat mulţi ani, reiau procedura de solicitare a cererilor. Să nu uităm că există un număr destul de ridicat cumulat în anii anterior ori, potrivit acestui text de lege, statul român are obligaţia să dea răspunsul în cinci luni de la momentul în care începe să proceseze aceste cereri. Noi am consolidat, am păstrat acest termen şi sper să evităm situaţii în care MJ, Guvernul sau statul român să fie date în judecată de o serie de solicitanţi pentru faptul că nu au primit un răspuns într-un termen rezonabil’, a declarat Corlăţean.

Potrivit senatorul PSD, pe lângă Comisia pentru politică externă mai trebuie să întocmească un raport de fond şi comisiile juridică şi cea pentru drepturile omului din Senat.

Termenul limită de formulare a raportului de fond pentru comisiile amintite mai sus este 2 iunie.

De asemenea, Comisia pentru muncă şi cea pentru administraţie publică au avizat favorabil proiectul de lege.

sursa : RGN

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: