El a menționat că Partidul Liberal nu va merge niciodată la alegerea preşedintelui împreună cu Igor Dodon.

„Fiindcă Dodon va accepta un candidat de stânga, antiromân, antirepublică, prorus. Şi noi nu pentru asta luptăm. Noi facem totul şi răbdăm ca să mergem înainte. Dar când o să ajungă funia la par, s-a terminat. Cel care vrea să strângă pe cineva la par, va nimeri singur în laţul parului”, a mai spus Ghimpu.

In pofida unor critici, Filat considera referendumul unica solutie

Si Vlad Filat in pofida unei reacții negative a unie parti a societății civile față de propunerea AIE de a organiza un Referendum constituțional, insistă că referendumul este unica soluție, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

„Noi avem o experienţă tristă vis-a-vis de referendumuri şi mai mult decât atât: această propunere cu care venim noi în primul rând nu este una populară. (…) Ceea ce ţine de poziţia Alianţei, rămâne a fi una solidară. Nu avem o altă opţiune la ora actuală. Şi mai mult decât atât: atunci când în Parlament nu avem soluţii este firesc să ne adresăm către cetăţeni pentru a ne răspunde la întrebare”, a declarat Filat la Radio „Europa Liberă”.

El a menționat că până la demararea referendumului se vor purta discuții cu partidele parlamentare.

„Eu încă mai păstrez speranţa că s-ar identifica o formulă, în urma căreia să alegem preşedintele, să nu ajungem la referendum. Însă aceasta este doar o speranţă”, a mai spus Filat.

sursa; RGN

In 24 Ianuarie, cu ocazia sarbatoririi Unirii Principatelor Romane, PNL de dincolo de Prut, dar si alte institutii si asociatii au organizat diverse manifestari prin care sarbatoreau, pe modelul celor din Tara, Mica Unire.
Desi corespondentul TVR de la Chisinau a facut un material pe care l-a trimis la Bucuresti producatorul Raluca Stroe Brumaru a blocat transmiterea materialului in Jurnal.

De, nu trebuia sa se vada unitatea de actiune a romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului!
Doar Moscova asta vrea!

Nu este prima data cand respectivul producator cenzureaza materialele de la Chisinau. Ce face totusi Consiliul de Administratie al TVR? Monitorizeaza oare aceste aspecte?

Sau poate a fost ametit de tot felul de filme rusesti care isi fac loc la ora de maxima audienta pe frecventa TVR? Vrea cineva sa ne bage pe rusi pe gat cu tot dinadinsul? Poate ar fi bine ca inainte de asta, iubitorii Rusiei din TVR sa sugereze Moscovei sa-si ceara iertare pentru sutele de mii de romani ucisi in gulagurile rusesti.

Nu este deloc placut ca dupa ce vezi o demonstratie ruseasca la Chisinau, sa vezi pe TVR filmul, bun dealtfel, “Taras Bulba”! Parca ceva nu este in regula. Iar acest lucru a fost remarcat de numerosi lideri de opinie romani de la Chisinau.

Iar in seara zilei sarbatoririi Unirii Principatelor, adica pe 24 ianuarie, TVR sa faca pe romanii de pe ambele maluri ale Prutului sa vada un film tot rusesc, cu revolutia bolsevica…este prea de tot!

“Este ca si cum , pe front fiind, le dai propriilor soldati sa asculte sau sa vada mesajele inamicului”, remarca unul dintre liderii de opinie romani de la Chisinau.

Poate nu ar fi deloc rau ca institutii cum ar fi Comisiile Parlamentare care raspund de romanii de pretutindeni, dar si alte institutii sa vada exact daca la nivelul TVR mai sunt promovate interesele romanesti sau poate s-a produs acolo o fisura care se tot adanceste, una ruseasca!

sursa:  RGN

Unirea Principatelor Române

Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez).

În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași),Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două  principate romane.
Cuza ales la Bucuresti sub presiunea poporului care a iesit in strada

Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul„PartideiNaționale”.
Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, conducătorii luptei naționale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Adunarea electivă a Țării Românești era însă dominată de conservatori, care dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.

Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecințele hotărârilor adoptate prin Convenția de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două țări. Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene, la București și muntene, la Iași; tabăra de la Florești s-a bucurat de o comandă unică. În cursul anului 1860, statele majore, instrucția, administrația și intendența au fost așezate sub o singură autoritate, iar aceeași persoană – generalul Ion Emanoil Florescu – a fost numită în funcția de ministru de război în ambele țări. La serviciul telegrafului moldovean și muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

Faptele marete ale inaintasilor nu pot decat sa indemne tanara gereratie de romani de pe ambele maluri ale Prutului sa lupte in continuare pentru readucerea Basarabiei alaturi de Tara si la randul ei, aceasta generatie, sa intre in Istoria Neamului.

sursa:RGN

Este vorba de cazul atacurilor de tip raider asupra Moldova-Agroindbank, în urma cărora mai mulţi acţionari sloveni și olandezi au rămas în vara anului trecut fără circa 28% din acţiuni. Una din firmele offshore care au preluat acţiunile MAIB era Merchant Outpost.

În mesajul anonim expediat către presă sunt prezentate două documente, care arată că formal acţionar al companiei Merchant Outpost Company este cetăţeanul ucrainean Yuriy Osiyan. De facto acesta nu avea nici-un drept, iar drepturile şi obligaţiunile sunt împărţite 50% la 50% între Viorel şi Victor Ţopa.

CLICK AICI să vezi documentele care atestă că Viorel şi Victor Ţopa au fost administratori ai companiei Merchant Outpost

Acesti doi afacerişti, fratii Topa, deţin compania, care a încercat să preia 28 % din acţiunile MAIB.
Atunci a fost atacat prin aluzii PDM-ul şi Plahotniuc de către PLDM şi, personal, de Filat în alianţă cu fraţii Ţopa… şi acum, iată că s-ar putea să fie ei înşişi autorii atacului raider.
Merchant Outpost Company a fost înregistrată la 16 mai 2008 pe insulele Seychelles, cu un ucrainean ca şi director formal. Dar firma a fost cumpărată de la structuri din spaţiul CSI, specializate în asistenta afacerilor din off-shore, ceea ce ar putea explica implicarea arbitrajului din Sanct-Petersburg, Rusia.
S-ar putea întâmpla, ca şi în spatele investitorilor sloveni şi olandezi de la MAIB să stea ascunşi tot oameni de afaceri din Moldova, lucru sugerat inclusiv de ex-premierul Ion Sturza.

P.S.Apropo ,odata ce Viorel Topa este in cautare si se ascunde de justitie le sugerez celor de la Procuratura Generala sa-i intrebe pe cei de la ADEVARUL.MD si in special pe Ion Preaşca pe unde se ascund alde Viorel şi Victor Ţopa

sursa:adevarul.md

Marius Lazurcă & PS Marchel

Profitand de relatiile sale de rudenie cu ministrul de externe Baconschi, fiind astfel asigurat ca astfel nu va fi rechemat in tara pe modelul unui alt personaj de trista reputatie cum a fost ambasadorul Rusu in Italia, Marius Lazurca, continua sa jigneasca Mitropolia Basarabiei si sutele de mii de romani care apartin de aceasta. Astfel aflam din „Apropo magazin”  ca Lazurca a mers la Balti ca sa felicite pe Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, ca a sarbatorit miercuri 11 ianuarie ziua ingerului.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă l-a felicitat pe PS Marchel şi a i-a mulţumit pentru posibilitatea de a se alătura credincioşilor din Bălţi. „Este, pentru mine, un prilej de bucurie să fiu în mijlocul fraţilor de credinţă. Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să fiu în mijlocul dreptcredincioşilor din Bălţi, în această frumoasă catedrală. Odată ce am participat la această sfântă slujbă, permiteţi-mi să mă consider şi eu membru al acestei comunităţi”, a spusl Lazurcă, citat de „Apropo magazin”.

Problema este ca acest episcop de Balti, Marchel Mihăescu, este unul dintre cei mai agresivi ierarhi ai Moscovei impotriva Romaniei, romanilor, limbii romane si a Bisericii Ortodoxe Romane.

Sa nu fi stiut Lazurca ca Marchel a participat la asaltul Episcopiei de Bălți din 14 septembrie 1992 insotit de 20 de persoane înarmate aduse de la Rîbnița și conduse de Igor Haidukevici și Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea IPS Vladimir și cu acordul liderilor separatiști de la Tiraspol , cu scopul de a-l scoate din resedinta episcopala  pe PS Petru Păduraru, episcopul de Bălți si viitor Mitropolit al Basarabiei.

Si nu stia Lazurca ca dupa alungarea  episcopului Petru din reședința episcopală, PS Marchel s-a instalat acolo ca protopop al raionului Bălți din cadrul Eparhiei de Centru.

Nu stia Lazurca ca in anul 1992, arhimandritul Marchel Mihăescu i s-a adresat public lui Igor Smirnov cu formula de „Excelența Sa, Președintele Republicii Moldovenești Nistrene”, în telegramele și scrisorile lui către liderul transnistrean din timpul războiului din 1992, publicate în revista separatiștilor „Râbnițki Metallurg”.

Nu stia Lazurca ca după ședința Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 22-24 octombrie 2007 prin care s-a hotărât reînființarea a trei eparhii care au aparținut Mitropoliei Autonome a Basarabiei (Episcopia de Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud și Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria), episcopul Marchel s-a aflat printre cei mai mari contestatari ai acestei decizii.
El a convocat la data de 16 noiembrie 2007 o adunare eparhială cu participarea protopopilor, preoților și a reprezentanților consiliilor parohiale pentru a condamna ambițiile unor politicieni care “calcă chiar și peste cele mai prețioase valori ale neamului moldovenesc: suveranitatea, independența și integritatea țării” și pentru a-și exprima indignarea față de “amestecul obraznic și ignorant al părții române în teritoriul suveran și canonic al Mitropoliei Moldovei“, față de “lipsa de stimă elementară pentru țara noastră Republica Moldova și pentru Biserica noastră…“
În opinia sa, “Hotărârea Sfântului Sinod din București afectează stabilitatea în zona Europei de Sud-Est, prezentând pretenții, la moment tăcute, asupra teritoriului mai multor state independente. Ca urmare, degradează relațiile popoarelor învecinate de veacuri, creând astfel atmosferă de neîncredere ce riscă să se transforme în ură… De aceea, protestăm împotriva amestecului românesc politico-bisericesc în problemele Republicii Moldova“

Toate acestea Lazurca le stia pentru ca sunt publice. Insa in pofida acestora, a mers sa-l felicite pe Marchel, pentru a-si arata obedienta fata de Biserica Rusa si fata de Moscova si pentru a–si arata dispretul pentru Mitropolia Basarabiei. Cum altfel putem intrepreta gesturile sale repetate fata de Biserica KGB!?

Sigur ca optiune personala, ceea ce face Lazurca nu ar trebui sa ne intereseze. Nu putem noi sti ce il leaga pe el de rusi!

Dar Marius Lazurca este ambasadorul Romaniei la Chisinau, adica traieste cu un salariu gras pe spatele contribuabilui roman si este de presupus ca ar trebui sa serveasca interesele Romaniei si romanilor. El insa jigneste acest contribuabil si aduce prejudicii de imagine uriasa Romaniei, romanilor si Bisericii Ortodoxe Romane.

Avand spatele asigurat in fata Presedintelui Basescu, prin rudenia si sustinerea lui Baconschi, Lazurca, considera probabil ca Ambasada Romaniei la Chisinau poate deveni in timp o anexa a Abasadei Rusiei si o filiala a Bisericii KGB din Chisinau. In plus mai dicteaza si ce sa faca, Institutului Cultural de la Chisinau, acesta avand una dintre cele mai ineficiente agende de activitati pe anul trecut, pentru ca evident trebuie sa fie ineficient din punct de vedere romanesc! In folosul cui oare?

Sunt gesturile lui Lazurca mai putin pagubitoare pentru Romania decat gesturile lui Rusu la Roma? La aceasta intrebare ar trebui sa raspunda ministrul de externe Teodor Baconschi, dar pentru ca este ruda cu Lazurca, poate ca ar fi potrivit sa raspunda Presedintele Basescu, ca doar el l-a trimis acolo tinand cont de garantiile, dupa cum se vede lipsite de continut, date de Baconschi.

Nu intodeauna un intelectual rasat si cazut in prosternare in fata Rusiei este cea mai buna solutie pentru functia de ambasador pe o linie de front. Iar Presedintele Romaniei ar trebui sa stie acest lucru si sa-si calce in picioare orgoliul aducandu-l acasa pe Lazurca. Cat nu apuca sa faca altele si mai grave!
Iar daca are timp poate citeste si „KGB in inima Vaticanului” de  Pierre de Villemarest. Este o carte interesanta…

sursa: RGN

Intensificarea ofensivei spionajului, deturnarea planurilor Occidentului

* Studiul reprezintă un fragment din volumul II, în curs de pregătire pentru publicare, al lucrării “Fereşte-mă, Doamne, de Prieteni. Războiul Clandestin al Blocului Sovietic cu România”, de prof dr Larry L Watts, reprodus pentru prima oara in exceptionala revista istorica din Basarabia condusa de prof dr.Gheorghe Negru – Destin Romanesc

Prima zi a lui decembrie 1978 a marcat cea de-a 60-a aniversare a unirii Transilvaniei (şi a Basarabiei şi Bucovinei de Nord) cu regatul român. Ea a mai oferit şi ultima ocazie de a celebra 100 de ani de la independenţa deplină a României faţă de suzeranitatea imperială, câştigată cu eforturile soldate cu succes ale forţelor româneşti şi ruseşti sub conducere românească la Plevna, împotriva armatelor otomane, în 1878. Ceauşescu a ales această dată pentru a rosti un discurs prin care nu doar făcea public războiul anterior clandestin,

ci şi îşi exprima deschis recunoştinţa pentru prietenia şi ajutorul acordat de către tari NATO (Franţa şi Marea Britanie jucând un rol important atât în 1878, cât şi în 1918, iar SUA – în 1918).

Caracterul uimitor al acestui discurs a fost depăşit doar de viteza cu care a fost el îngropat, aproape complet, în analizele şi istoriografia occidentale de după 1978, ce oferea mărturii referitor la puterea măsurilor active coordonate de Moscova. După ce a menţionat, în remarcile introductive, rolul important jucat de români, germani şi unguri în unificarea statului, Ceauşescu a criticat, în mod explicit, acţiunile de spionaj şi subversiune, propagate de un stat socialist împotriva altuia, ca incorecte din punct de vedere moral şi legal:

„Nu putem ignora faptul că există diferenţe între diferite ţări socialiste. Suntem profund îngrijoraţi că acestea degenerează uneori în acţiuni extreme de grave, cum ar fi , de exemplu, susţinerea elementelor contrarevoluţionare din unele ţări, încurajarea lor de a se ridica împotriva guvernelor lor, [f. 30] acţiuni care contrazic flagrant concepţiile noastre revoluţionare cu privire la lume şi viaţă, norme şi principii, relaţiile dintre ţările socialiste, dreptul internaţional însuşi şi Carta ONU”1.

„Elementele contrarevoluţionare” despre care vorbea Ceauşescu îi includeau, desigur, pe trădătorii Militaru şi Pacepa, dar nu se refereau doar la ei. Serviciile secrete ale partenerilor de „colaborare strânsă” căutau, încă din anii ‘60, accesul şi posibilitatea de a recruta opozanţii regimului şi o conducere alternativă. L. Brejnev şi liderii loialişti din cadrul Pactului au stabilit explicit acest fapt, ca prioritate comună, în 1971. Aceleaşi intenţii au fost activ urmărite încă de atunci, sub acoperirea campaniei ideologic-culturale.

Ironic, principiul „liberului schimb”, consfinţit de Coşul III al Actului final de la Helsinki, pe care partenerii ce „colaborau îndeaproape” îl atacau vociferând asiduu, ca paravan în faţa „interferenţei Occidentului în afacerile lor interne” era utilizat de ei, în acelaşi timp, pentru a-şi facilita eforturile de recrutare în România.

În loc să susţină principiul „schimbului liber” pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre est şi vest – scopul Coşului III – partenerii insistau asupra lui ca să faciliteze permeabilitatea est-est a hotarelor României, denaturând brutal natura regimului de frontiera al României cu vecinii ei. Loialiştii din cadrul blocului au cooptat astfel planurile occidentale de liberalizare în scopuri total diferite, raportându-se
la „aliatul” lor încăpăţânat.

Ungaria, de exemplu, o utiliza ca argument şi dovadă pentru aşa-zisa autoizolare a României, în ciuda regimului destul de liberal pentru blocul sovietic de trecere a frontierei cu Ungaria (şi Iugoslavia) al Bucureştiului. În acest timp, Budapesta ignora convenabil faptul că Uniunea Sovietică interzicea practic orice trafic de frontieră între România şi RSS Moldovenească sau RSS Ucraineană în afara grupurilor turistice organizate şi refuza să „introducă regimul de trecere fără vize a frontierei pentru persoanele care trăiesc în regiunea graniţei”, în ciuda cerinţelor administraţiei româneşti, calificate ca „insistente” de oficialii sovietici2.

Într-adevăr, liderii loiali sistemului sovietic ai RSS Moldoveneşti erau alarmaţi de faptul că vizitatorii români deveniseră, după 1973, mai numeroşi decât cei bulgari şi, în 1978, se apropiau de 22.000. Între timp, numărul turiştilor cetateni moldoveni în România „sărise” de la 249, în 1971 (mai puţin de 21 pe lună) la aproape 1.000, în 1978 (mai puţin de 91 pe lună), generând o cerere a Biroului Politic al PC al Moldovei, adresată autorităţilor sovietice de la Moscova, pentru a reduce dramatic contactele româno-moldoveneşti:

„a) a reduce considerabil participarea RSS Moldoveneşti la schimbul de turişti dintre Uniunea Sovietică şi România, sporindu-l cu RPB [Bulgaria], RPU [Ungaria], RDG, RPP [Polonia], RSCS [Cehoslovacia] şi cu alte ţări socialiste, precum şi cu ţările capitaliste şi în curs de dezvoltare, astfel încât baza tehnicomaterială şi personalul de serviciu din sistemul Inturistului al republicii să fi e folosită cu maximum de eficacitate; [f. 31]

b) la coordonarea planurilor de schimb cu agenţii de turism din România, a renunţa definitiv la primirea în Moldova a grupurilor de turişti care sunt, în fond, nu turistice străine, ci turistice interne, dar cu intrarea doar pe 1-2 zile pe teritoriul Uniunii Sovietice;

c) a micşora vizita în republică a turiştilor români cu autobuze şi automobile individuale, care sunt pentru noi cele mai puţin avantajoase atât sub aspect economic, cât şi sub aspect ideologico-politic, în schimb pot fi mărite grupurile cu trenul, care, după Moldova, merg în alte regiuni ale Uniunii Sovietice;

d) a repartiza pentru RSS Moldovenească pe viitor mai ales grupuri de turişti care pleacă peste hotare, incluzând nu doar România, ci şi RPB, RPU, RDG RSCS, RPP, RFSI şi alte ţări, adică pe itinerare mixte (jumelate, triplate etc.);

e) la coordonarea programelor de şedere a turiştilor sovietici în România, a cere ca în acestea, pe lângă muzee, palate şi cetăţi, să fi e incluse, de asemenea, şi obiecte de menire industrială şi social-culturală, întâlniri şi discuţii cu colectivele de oameni ai muncii de la întreprinderile industriale şi agricole, instituţiile ştiinţifi ce din RSR”3.

Pentru a contextualiza aceste lucruri, menţionăm că aceleaşi autorităţi sovietice au ordonat o reducere temporară a turismului sovieto-polonez în timpul crizei polone de doi ani mai târziu, dar acest fapt a avut un impact relativ mai puţin drastic, reducând numărul de turişti polonezi în 1981 de la un total preconizat de 105.000 la 66.000 pentru întregul an 4.

Cererea din decembrie 1978 ca Moscova să restrângă şi mai mult contactele româno-moldoveneşti a fost făcută cu doar două săptămâni după ce şeful partidului moldovenesc, Ivan Bodiul, l-a rugat pe Iuri Andropov să mărească în mod considerabil numărul statelor de personal, deja enorme, ale KGB al RSS Moldoveneşti pentru a lupta împotriva „adversarului” – pe care Bodiul îl descria iniţial ca „serviciile speciale şi centrele ideologice ale statelor imperialiste” şi apoi, mai specific, ca România – ale cărei „organe oficiale s-au angajat pe calea negării existenţei naţiunii şi statalităţii moldoveneşti [pre-sovietice], sublinierii nedreptăţii istorice a reunirii Basarabiei cu URSS”.

„Se întreprind încercări de a răspândi aceste idei prin intermediul turismului, sosirilor particulare din RSR şi corespondenţei prin poştă, care a depăşit 500.000 de scrisori pe an. Se constată fapte de prelucrare a oamenilor sovietici de către cetăţenii români în spirit antisovietic, antirus. În plus, unele formaţiuni de nuanţă sionistă şi clericală folosite de pe teritoriul RSR încearcă prin aceleaşi canale să desfăşoare o activitate intensă de subminare printre persoanele de naţionalitate evreiască, care numără în republică peste o sută de mii”5.

La mijlocul lui 1976, la un alt zenit al confruntării sovieto-române, Moscova a încercat să-şi crească accesul la românii nemulţumiţi, oferindu-i Bucureştiului posibilitatea unui contact cu RSS Moldovenească, blocat [f. 32] de Kremlin aproape complet cu 17
ani mai devreme, ca parte a unui schimb 6. Preţul solicitat includea prezenţa României la întâlnirea din august 1976 din Crimeea (Ceauşescu alegând să nu facă pelerinajul la „Mecca” din Crimeea în 1974 şi 1975), reluarea contactelor „normale” dintre tineretul comunist român şi cel sovietic (UTC-ul şi Comsomolul), şi o extindere a activităţilor Societăţii Prieteniei Româno-Sovietice ARLUS 7.

Cât de „normale” urmau să fi e aceste contacte reînnoite se menţiona într-un raport ulterior al INTERKIT, care descria felul în care „activul de partid al tineretului din PCUS a fost informat cu privire la poziţiile speciale ale României” şi la eforturile sovietice de a recruta aliaţi pe teren „utilizând toate canalele de influenţă” 8.

Societăţile de prietenie patronate de sovietici şi centrele culturale erau principalele elemente de propagandă, influenţă, activităţi de recrutare de agenţi şi spionaj. ConformCIA, operaţiunile lor din Iugoslavia, un stat care era grupat cu România de către ceilalţi membri ai Pactului, reflectau intenţia ostilă a „activităţilor informaţionale” întreprinse de ei:

„Oficialii sovietici în cauză au combinat propunerea de bani şi asistenţă tehnică cu nişte comentarii extinse cu privire la avantajele modului sovietic de a face lucrurile. [...] Sovieticii au persistat în eforturile lor de a ajunge până la cele mai îndepărtate sate cu cărţile şi filmele lor şi cu alte materiale de propagandă. [...] iugoslavii au avertiza public că menţinerea centrelor informaţionale şi culturale sovietice în Iugoslavia este incompatibilă cu principiul reciprocităţii. În materiale concepute pentru consum atât intern, cât şi peste hotare (inclusiv transmisiuni direcţionate spre Iugoslavia), sovieticii au combinat o critică generală a practicilor eretice ale Belgradului cu accentual pus pe problemele politice şi economice curente ale Iugoslaviei”9.

Închiderea de către România a facilităţilor similare pentru sovietici, în 1963, limitarea drastică a operaţiunilor ARLUS de către Comitetul Central al Partidului Comunist Român reprezentau o pierdere majoră a influenţei deschise şi ascunse a influenţei sovietice în rândurile elitelor de partid şi intelectualilor. Presiunea Kremlinului de a restabili aceste reţele instituţionale şi de a le extinde activităţile a reprezentat, din acel moment, un măr al discordiei 10.

În noile condiţii post-Helsinki, serviciile secrete sovietice şi-au recăpătat accesul la cei mai influenţi jurnalişti, intelectuali şi în cercurile ideologice şi de propagandă (ultimele două încă dominate de foşti membri ai KOMINTERN), precum şi la alţi pro-sovietici viguroşi.

Va urma

Traducere din engleză de
Alex Cosmescu

Destin Romanesc (seria noua – foto dr un nr de arhiva), Revista de istorie si cultura, 2011, Anul VI (XVII) Nr. 4 (74), f. 29-32 [f. 29]

Note
1 Radio Bucureşti, 1 decembrie 1978; Moore (1978b), p.7; Andras (1978 a), p. 14. Descrierea pe care a făcut-o Ceauşescu eforturilor de a deranja “ordinea stabilită în România” “detaşând-o de cursul ei present şi aducând-o mai aproape de poziţiile sovietice şi loialiste” a fost considerată “extrem de semnificativă”. Moore (1978 b), p. 8

2 Vezi, de ex., Conspectul întâlnirii şi tratativelor purtate de L.I. Brejnev cu N. Ceauşescu în Crimeea, la 5 august 1977, realizat de V.I. Potapov, şeful Sectorului România al Secţiei CC al PCUS, Doc. 1 în: Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS si RSR privind tratarea istoriei relatiilor ruso- si sovieto-române, Destin românesc, nr. 3-4 (2010), pp. 182-187; Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Moldova: AOSPRM, fond 51, inv. 44, dosar 13, fi lele 126-135

3 Gheorghe Negru, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX (Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de catre Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar communist din Republica Moldova), Destin românesc, (Chişinău), nr. 1 (2010), pp. 190-191; AOSPRM, fond 51, inv. 47, dosar 4, fi llele 22-28. Raportul şi solicitarea au fost adresate de către membrul Biroului Politic şi secretarul CC al Partidului Comunist al Moldovei pentru informaţii şi relaţii internaţionale către şeful Direcţiei Principale pentru Turismul Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, S.S. Nikitin, la 26 decembrie 1978

4 Vezi documentul nr. 5, On a Temporary Reduction in Tourist Exchanges Between the USSR and the PPR [Cu privire la o reducere temporară în schimbul de turişti între URSS şi RPP], 28 noiembrie 1980, în Mark Kramer, Soviet Deliberations During the Polish Crisis, 1980-1981, [Deliberări sovietice în timpul crizei polone, 1980-1981] Special Working Paper No. 1, Washington, D.C., Cold War International History Project, Woodrow Wilson International Center for Scholars, April 1999, pp. 61-68; TsKhSD, F. 89, Op. 46, D. 67

5 Negru, Gh., nr. 1 (2010), pp. 187-188; Către membrul Biroului Politic al CC al PCUS, Preşedintele Comitetului Securităţii de Stat al URSS, tov. Andropov I.V., Moscova, 6 decembrie 1978, Cu privire la necesitatea de a mări numărul statelor de personal ale CSS al RSS Moldoveneşti, AOSPRM, fond 51, inv. 47, dosar 4, fi lele 20-21. I. Bodiul solicita mărirea cu „40 de unităţi pentru consolidarea subunităţilor Comitetului, a unor aparate orăşeneşti şi raionale ale CSS şi crearea unor noi organe raionale.

6 Binder, David în New York Times News Service, Washington, 10 octombrie 1976. După cum remarca Ceauşescu la o fabrică din Chişinău, el şi primul secretar moldovean fuseseră de acord să „intensificăm contactele noastre cu republica voastră în cadrul contactelor generale dintre Uniunea Sovietică şi România” Scânteia, 3 august 1976; Sovetskaia Moldaviia, 3 august 1976; King (1976 d), p. 7. King, aparent presupunând că Bucureştiul nu avea relaţii cu Chişinăul din cauza unei alegeri proprii, afirma că e „dificil de văzut” cum „contactele dintre România şi Moldova Sovietică” reprezentau o concesie din partea sovieticilor, deoarece „Moscova încuraja alte state est-europene să menţină contacte prieteneşti cu Republica Moldovenească”, în special Bulgaria şi Ungaria.
Numărul turiştilor români cărora li s-a permis intrarea a atins un maximum în 1976 – 28.234, redus dramatic prin restricţiile sovietice la 16.801 în 1977. Negru în op. cit., p. 188; AOSPRM, fond 51, inv. 47, dosar 4, fi llele 22-28

7 King (1976d), p. 4. King menţionează că vizita lui Ceauşescu în Crimeea a primit mai multă atenţie în mass-media sovietică „decât ceilalţi lideri de partid est-europeni”, care s-au întâlnit cu Brejnev pentru durate mai lungi, şi că delegaţia comsomolului (tineretului) sovietic a primit şi ea „o acoperire mai mare decât cea obişnuită” în presa sovietică, în timp ce ARLUS „se pregătea de o activitate intensificată”.

8 Comrade Rakhmanin [Tovarăşul Rahmanin], Note to Heads of Delegations at the 11th Internal China Meeting, Berlin, 16 June 1980, titled Eleventh INTERKIT Meeting, Record of Meeting of Delegation Leaders, [Notă către şefi i delegaţiilor de la cea de-a 11-a întâlnire internaţională consacrată Chinei, Berlin, 16 iunie 1980, intitulată Cea de-a unsprezecea întâlnire INTERKIT, stenograma şedinţei şefi lor de delegaţii] 18 June 1980, p. 4, INTERKIT, PHP

9 Yugoslavia: An Intelligence Appraisal (in response to NSSM 129) [Iugoslavia: o evaluare a serviciilor secrete] (1971), pp. 46-47

10 De exemplu, Brejnev a pus această problemă în faţa lui Ceauşescu în timpul unei întâlniri a PCR cu PCUS la Moscova în mai 1970. Romanian Communist Party Central Committee Meeting 1445/1970, [Şedinţa Comitetului Central al Partidului Comunist Român 1445/1970] 20 May 1970, Summary No. 10, ANIC, CC al PCR, dos. 59/1970, ff. 2-3, 5-27, în Deletant, Ionescu, and Locher (2004), PHP. Grupul INTERKIT se plângea şi el referitor la restricţiile cu care se confrunta ARLUS, comparativ cu libertatea oferită societăţilor de prietenie româno-chineze în 1974. Analysis of the Romanian Attitude Toward Maoism [Analiza atitudinii româneşti faţă de maoism] (1974), p. 5, General Documentation, [Documente generale] Nuenlist and Locher (2004), PHP

sursa: http://www.ziaristionline.ro

Autorităţile de pe cele doua maluri ale Prutului anunţă an de an despre construcţia unor linii electrice, sau conducte de gaz, ce ar lega cele doua state romanesti, dar niciuna n-a fost finalizată. Experţii cred că o mare parte din proiectele ce ar asigura securitatea energetică este tergiversată intenţionat de grupuri de interese cum ar fi Gazpromul, scrie Adevarul.

La sfârşitul anului 2011 au fost încheiate lucrările de construcţie şi montaj a liniei electrice de interconexiune cu România LEA 110 kV Fălciu-Goteşti, fiind emis şi un ordin al Ministerului Economiei de dare în exploatare la 27 decembrie 2011. Investiţia de peste 17 milioane de lei a fost realizată de întreprinderea de stat Moldelectrica şi a însemnat construcţia a 25,2 kilometri de linie electrică de tensiune înaltă.

Pare a fi un succes, dacă faci abstracţie de faptul că linia trebuia să fie dată în exploatare încă în 2010, dar şi de faptul că a fost dat în folosinţă doar segmentul moldovenesc, iar cel din România încă e la etapa de proiect. Autorităţile au şi o explicaţie. „Inundaţiile din 2010 au cauzat întârzierile”, spune Valentin Lesnic, şeful Direcţiei electroenergetică din cadrul Ministerului Economiei. Totodată, ca urmare a revărsărilor de apă, a fost necesară modificarea traseului liniei electrice comune. Potrivit lui Valentin Lesnic, segmentul românesc are 2,5 kilometri şi ar putea fi terminat în acest an.
Şi realizarea altor proiecte de interconexiune a sistemelor energetice se mişcă lent.

Astfel, anul trecut a fost semnat Memorandumul de înţelegere între întreprinderile Moldelectrica şi Transelectrica (România) privind construcţia liniei electrice de interconexiune LEA 400 kV Bălţi-Suceava, cu o lungime de 115 kilometri. Oficialii de la Ministerul Economiei spun că pentru realizarea acestui proiect de infrastructură a fost elaborat studiul de fezabilitate, iar datele prealabile arată că bugetul total este de circa 57 de milioane de euro. Din această sumă, partea Moldovei este de 29 de milioane de euro (costul a 52 de kilometri ce vor trece pe teritoriul ţării). „În cazul acestei linii a fost stabilit deja traseul”, a precizat Valentin Lesnic. Finanţarea construcţiei liniei electrice de interconexiune LEA 400 kV Bălţi-Suceava va fi asigurată de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

GAZPROM SE OPUNE
În ceea ce priveşte conducta de gaze Ungheni-Iaşi, deocamdată a fost elaborat studiul de fezabilitate şi cel de impact asupra mediului. Când va începe realizarea proiectului estimat la 20 de milioane de euro nu ştie nimeni. Ion Munteanu, expert în securitate energetică la IDIS Viitorul, consideră că multe dintre aceste proiecte sunt tergiversate intenţionat, de grupuri de interese atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării. „În cazul conductei Iaşi-Ungheni, este evident că Gazprom se opune”, a precizat expertul.

sursa:  http://www.adevarul.ro

Ba dimpotriva. O mare parte a ofiterilor SIS vad reunirea celor doua state romanesti ca singura optiune viabila pentru R. Moldova si pentru cei care o locuiesc, inclusiv pentru minoritati.

Asa cum se preciza si in articolul anterior, reprezentantul ofiterilor SIS a declarat surselor noastre de la Chisinau, ca orientarea antiromaneasca si antiunire din SIS, este controlata de serviciile secrete ruse, care in ultimul an au desfasurat intense actiuni operativ informative atat in Basarabia cat si in Romania, utlizand ca baza de plecare regiunea transnistreana.

Conform reprezentantului ofiterilor SIS, una dintre operatiunile cele mai des utilizate impotriva partidelor si organizatiilor unioniste este asa numitul “pas inapoi”. Adica se infiltreaza partidul sau organizatia cu sustinatori vocali ai unirii, sau ai cauzei respective, dupa care sub diverse motive, acestia se retrag, facand public gestul lor si incercand astfel sa decredibilizeze partidul sau organizatia tinta si cauza sustinuta. Operatiuni de acest fel au fost realizate atat la Chisinau cat si la Bucuresti.
Sursele noastre de la Chisinau au mai fost atentionate si asupra diverselor persoane, unele de gen feminin, care vin des de la Bucuresti la Chisinau si care sub pretextul mesajului european si al unei ipotetice integrari europene a RM, incearca descurajarea optiunilor pro-unire. Sursele noastre au fost informate si asupra numelor unor asemenea persoane.

Romanian Global News precizeaza ca prin articolul precedent nu a vrut sa puna intreg personalul SIS-ului in aceeasi postura, de slugi la rusi. Stim ca foarte multi ofiteri ai SIS-ului isi respecta demnitatea romaneasca si fac eforturi ca institutia sa apere interesele majoritatii romanesti a Basarabiei, luptand pentru plecarea ocupantilor straini de pe teritoriul romanesc basarabean si reunirea fireasca cu Romania.

Conform surselor Romanian Global News din mediul guvernamental de la Chsinau, Serviciul de Informatii si Securitate de la Chisinau a reluat activitatile de anihilare si destabilizare a organizatiilor civice si partidelor politice care sustin reunirea Basarabiei cu Romaniala . Pe langa urmarirea si compromiterea liderilor organizatiilor de pe teritoriul R. Moldova, care sustin reunirea celor doua state romanesti, SIS-ul desfasoara puternice actiuni operativ –informative pe teritoriul Romaniei, in cadrul organizatiilor studentilor basarabeni, dar si creind actiuni de lobby in cadrul formatiunilor politice din Romania, in defavoarea ideii de reunire a celor doua state romanesti. In acest scop SIS-ul a racolat si va racola absolventi ai universitatilor romanesti si studenti bursieri ai statului roman, pe care ii va coordona in preluarea a cat mai multe din organizatiile studentilor basarabeni din Romania, urmand ca acestia sa blocheze aderarea respectivelor organizatii la miscarile pro-unire. Presa online a mediului studentesc basarabean este deasemenea vizata. Sursele Romanian Global News precizeaza  ca sectiunea din SIS care se ocupa de aceasta problema este incadrata cu ofiteri ce au legaturi stranse cu agenti FSB si SVR din Ambasada Rusiei la Chisinau.