CUGET LIBER-blog public românesc!

12/04/2010

Groaznic!Administratia azilului de batrani din Chisinau au otravit cainii care pana mai ieri pazeau teritoriul lor.


Gheorge Gherstega-directorul criminal ,ucigas de caini

Azi  dimineata tutelatii azilului republican de batrani  din Chisinau au descoperit cu groaza in tomberoanele de gunoi caini omoroti de  administratia azilului,mai exact de Gherghe Gherstega la ordinul conducerii de la ministerul muncii si protectiei sociale si a familiei  , a doamnei ministru Buliga Valentina  si  Angelei Chirilov,seful directiei politici de asistenta sociala,Chirilov raspunde direct de azilurile de batrani si coordoneaza activitatea lor.Batranii din azil spun ca cainii au fost otraviti cu doua zile in urma si pana ieri puteau fi vazuti morti pe teritoriul azilului , iar noaptea trecuta au fost aruncati in lazile de gunoi.

Mai jos puteti vedea video si pozele facute azi  cu cainii aruncati deja morti in lazile de gunoi.

In aceasta poza deja e ultimul caine,care a murit azi si la rugamintea tutelatului din acest azil care a adus cainele la tomberonul de gunoi i-a fost stearsa fata ca sa nu fie recunoscut de administratia azilului....

5 comentarii »

  1. Doamne fereste! Astia-s oamneni? Iata acestia sunt niste javre odioase… Oamenii sunt cei mai periculosi

    Comentariu de glorious — 12/04/2010 @ 16:23 | Răspunde

  2. Asa, in sfarsit! Cu cativa caini mai putin!

    Comentariu de NB — 12/04/2010 @ 21:02 | Răspunde

    • CRED CA TE VEI SIMTI LA FEL DE BINE SI ATUNCI DUPA CE VA DA ORTUL POPII CINEVA DRAG TIE DIN FAMILIE. 😡

      Comentariu de Alex — 12/04/2010 @ 21:50 | Răspunde

  3. ce sa mai zici mai ai ce zice ? asa e mai simplu pt ei atat ii duce mintea sa faca … sa ii otraveasca.

    Comentariu de alina — 13/04/2010 @ 14:39 | Răspunde

  4. La acest azil omor nu numai cainii dar si pe batrani .Cititi un articol publicat nu demult in ziarul capitala

    Azilul de bătrâni sau ultimul refugiu al disperării

    Un loc unde ai să-ți pui capul pe pernă
    În curte înfloresc lalele şi narciși, îți fură privirile liliacul şi floarea flăcăului, dar aici nu e acasă, e la azilul de bătrâni. Tutelații îşi deapănă povestea chiar de la poartă – unii fără a-i trage de limbă, alţii mai conspirat. Te avertizează să nu-i figureze numele. Nea Vasile Bortă din Ialoveni ghidează cu greu căruciorul de invalid… În câteva minute îmi povesteşte drama vieţii sale. Cele 4 fiice sunt la muncă în Italia. A rămas acasă cu unul dintre gineri, care îi făcea zile fripte. Îl alunga de acasă, iar într-o zi l-a încuiat în beci. Ca să nu audă vecinii ţipetele. L-au ajutat fetele din Italia să se aranjeze aici. E bine, numai că, îmi spune moşul mucalit, aici nu se dă de fumat şi băut…
    Auzind că sunt de la ziar, Maria, o femeie ce stă pe banca de la intrare, îmi mărturisește pe şleau că la azil au mai fost de la presă şi televiziune, că fosta conducere comunistă, în frunte cu Maria Baraboi, a furat totul: începând de la mâncare până la donaţiile de haine, medicamente. În schimb, le-a cerut să voteze comuniştii. Maria nu a votat antihristul, pentru că nu poate merge împotriva lui Dumnezeu. Are grad de invaliditate, a suferit un accident vascular, a avut un bărbat alcoolic, care o bătea şi îi cerea bani pentru votcă. A plecat de acasă – trăiau într-o cameră de cămin – şi a obţinut cu mult greu acest loc. „Măcar am unde pune capul pe o pernă”. Acum poate s-a schimba ceva în bine. E alt director. Dar laptele e tot cu apă şi borşul limpede, încheie consternată Maria. ”Că nu a sta bietul om (are în vedere directorul) de strajă la cantină zi şi noapte. În rest, stau ca la închisoare. Doar că pot ieşi la plimbare”.
    Intră în vorbă un bătrân de alături, o contrazice, afirmând că mâncarea e bună, dar nu are gust. Cred că bucătăresele nu sunt iscusite. E la azil din 1992. Are copii, dar nu vrea să-i deranjeze. Nu vede bine şi este inapt de lucru. „Dar nu staţi în pat, copiii ar putea să vă lase acasă”, încerc să-l provoc. „Nu, copiii au treaba lor”, spune sec moşul. „Dar pot să vă ia acasă măcar de Paşti, Crăciun, Anul Nou”. „Ce să fac acolo, căsuţa mea e încuiată, iar eu nu văd”. Nu mai insist şi nici nu-i spun moşului că pe pensia reţinută la azil ar putea să-şi facă operaţie la ochi, să-şi recupereze vederea. Dânsul ascunde ceva, îşi tolerează copiii care l-au abandonat. În schimb aruncă replici tăioase la adresa noii guvernări, care a mărit pensiile cu doar 4 lei, deplângându-şi tovarăşii de partid. A fost şi membru al pcus.

    Bănuielile bătrânilor sunt confirmate de Curtea de Conturi
    Potrivit unui raport de audit, Curtea de Conturi a depistat iregularităţi în procesul de executare a mijloacelor publice la Azilul Republican pentru Invalizi şi Pensionari din municipiul Chişinău în anul 2009. Azilul Republican este subordonat Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Neregulile ţin de remunerarea muncii angajaţilor din cadrul azilului (în primul rând, conducerii de aici), care și-au făcut salarii frumușele de aproape două ori mai mari. Alte deficienţe constatate în urma auditului ţin de darea în arendă a bunului public, de efectuarea plăţilor anticipate către unii agenţi economici, încălcarea cauzelor contractuale şi reflectarea eronată a diferitor operaţiuni în documentele contabile, după cum arată Raportul realizat de Curtea de Conturi.
    Ana Stepanova, contabilul-şef al Azilului Republican, a recunoscut că într-adevăr contabilitatea Azilului Republican s-a abătut de la lege. Cei de la ministerul de resort consideră ca vinovaţi de această situaţie este atât fosta conducere a ministerului (director Maria Bădărău, între timp plecată benevol din funcție). Între timp, mai aflăm, Curtea de Conturi a transmis raportul de audit la Centrul de Combatere a Crimei Economice, iar Azilul republican de bătrâni are de două săptămâni un nou director, Gheorghe Gherștega.

    În fiecare zi, 10 copii
    sunt gata să-și expulzeze părinții de acasă
    Noul director mă întâmpină deschis pentru dialog, afirmându-mi că deocamdată nu-mi poate spune nimic despre devierile financiare, moștenite de la fosta conducere. Îmi mărturisește doar că aici e o lume aparte, vulnerabilă și că tragedia cea mare e că în fiecare zi primește câte circa 10 telefoane de la cetățeni care vor să se debaraseze de părinți. Unii nu au condiții – locuiesc câte 4-5 persoane într-o cameră de cămin, alții –sunt bogați și văzuți în societate, iar cei care i-au adus pe lume le-au devenit cea mai mare povară. Până în 1990 a fost un azil pentru elită: veterani de război, ai muncii, secretari de partid. Și aceștia la bătrânețe sunt „pietre grele pentru copii”. În schimb, statul sovietic le-a creat condiții pentru a le ușura bătrânețile: odaie de o persoană (cel mult două), veceu, televizor și chiar telefon. Mâncare ca la cafenea. Dar asta a fost pe vremuri. „Actualmente lucrurile s-au cam schimbat”, îmi povestește directorul. „Oricum, ca să nimerești aici trebuie să stai cam mult în rând. Clădirea cu 5 etaje e prevăzută doar pentru 120 de locuri”.
    La azil, mă conving, sunt și persoane grav bolnave, unele paralizate la pat, altele cu nevroze și drame una mai cutremurătoare decât alta. Unii plâng ca să plece acasă, altora le e frică să nu fie duși înapoi, unde erau agresați fizic. Majoritatea mor aici, iar rudele apropiate nu vor măcar să-i ia acasă în ultimul lor drum spre Domnul. Slujba de prohod este oficiată de preotul de la Bisericuța azilului, situată într-o odaie la parter.
    Rătăcind pe culoarele azilului, aflu că acum doi ani, un bătrân a stat mort în camera sa timp de 3 zile și nimeni nu i-a simțit lipsa. O bătrânică venită acasă de la Moscova, unde a trăit vreo 5 ani, fiind forțată să cerșească sau să vândă pe stradă legume (nepoții i-au vândut apartamentul de la Chișinău, promițându-i marea și sarea), coborâtă din tren a nimerit în stradă. A avut norocul că a adăpostit-o un suflet generos (Era vară și putea dormi la balcon). Alți oameni buni au pus cuvânt sus să-i ofere un loc la acest azil. Dar și aici a continuat coșmarul. Chiar din primele zile a avut megieș un… mort. Șocată, primul gând a fost să ia câmpii. Dar, în curând s-a calmat. Trebuia să aleagă între stradă și ultimul regfugiu al disperării.
    Tamara GORINCIOI

    Comentariu de Mircea — 08/07/2010 @ 13:31 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către Mircea Anulează răspunsul

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.